Daca doriti sa raportati o observatie, sau doriti sa participati la activitatile noastre, luati legatura cu noi prin telefoanele: 0774579986, 0723181084, 0745875252, sau la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. Vizitati-ne si pe FACEBOOK  *  BIBLIOTECA ASFAN
Link la circa 450 de articole OZN Conferinta OZN Romania din 10 mai 2014 Doua carti despre fenomenul OZN...
NOUTATI PE SITE:
doua articole importante, trimiteri la alte peste 70 de articole, sase noi aparitii TV, Conferinta OZN la Roma

Explicatii posibile
Fara indoiala, multe observatii, raportate ca OZN-uri, sunt explicabile, chiar daca nu intr-un mod banal. Unele sunt fulgere globulare, sau poate corpuri plasmatice ori bioplasma, desi nimeni nu stie ce sunt acestea si nici nu a reusit cineva sa le reproduca in laborator intr-un mod convingator. Se mai vorbeste de lumini misterioase care apar in preajma unor falii, mai ales asociate cu cutremurele. Unele intalniri OZN ar putea fi fenomene hipnagogice si hipnopompice, deci fenomene care se petrec doar in mintea noastra, in preajma somnului. Ar putea fi iluzii, halucinatii, amintiri false, eventual  declansate prin receptori telepatici sau prin droguri. Desigur, unele ar putea fi si farse. Dar in nici un caz toate.
Multe pretinse rapoarte OZN se refera de fapt la un satelit, avion, balon, dirijabil, elicopter etc. vazute intr-o situatie neobisnuita. Probabil au fost luate drept OZN-uri si aparate secrete de zbor. Dar nici in acest fel nu se explica toate observatiile. Unii vorbesc – inca si acum – de arme secrete naziste... Dar, asa cum au remarcat, cu bun simt, cei ce au analizat aceste rapoarte, chiar si primele OZN-uri observate faceau manevre care sunt si azi imposibile si ar omori orice pilot. Daca cineva ar dispune de aparate de o asemenea manevrabilitate de ce nu le foloseste o data pe campul de lupta. De saizeci si mai bine de ani ele au ramas tot la stadiul de prototip secret?
Dupa ce au fost eliminate toate variantele de tipul celor de mai sus, fara a putea explica anumite observatii, multi au inceput sa speculeze ca s-ar putea sa ne confruntam cu o inteligenta nepamanteana. Este ceea ce a fost numit ipoteza extraterestra.
 
Ecuatia lui Drake, Proiectele SETI si paradoxul lui Fermi
Prima intrebare asociata cu ipoteza extraterestra este daca ar putea exista in Univers o inteligenta nepamanteana; iar daca da, cam ce sanse ar fi s-o intalnim si ce sanse ar fi ca OZN-urile sa fie manifestarea lor? In 1960, Frank Drake, profesor la Universitatea Cornell (Ithaca, New York), a propus, la un congres tinut la radiotelescopul de la Green Bank, o ecuatie pentru a estima cate civilizatii tehnologice ar putea exista in galaxia noastra. Formula, numita „Ecuatia lui Drake” sau „Formula de la Green Bank” are forma ( N = R* fp ne fl fi fc L ) unde: R* este rata de formare a stelelor din Galaxie, capabile sa gazduiasca viata in preajma, fp fractiunea de stele care poseda planete, ne numarul mediu de planete apte pentru viata dintr-un sistem stelar, fl fractiunea planetelor pe care viata apare realmente, fi fractiunea din planetele cu viata pe care apare inteligenta,  fc fractiunea fiintelor inteligente care dezvolta o civilizatie tehnologica. Toate fractiunile au valori intre 0 si 1. In sfarsit, L este durata de viata a unei civilizatii tehnologice. Calculele sale au condus la un numar de circa cinci mii de civizatii, care ar putea coexista cu noi in Galaxie (calculele, refacute mai recent, sunt mai pesimiste).
Invatatii au comentat insa imediat in cor: chiar daca ar fi asa, OZN-urile nu au cum sa fie emisarii acestor civilizatii, intrucat viteza luminii – se stie – nu poate fi depasita de nici un corp fizic, deci distantele dintre stele presupun calatorii de mii de ani. Iar daca o astfel de calatorie ar fi avut totusi loc, sosirea extraterestrilor pe Pamant ar trebui sa fie spectaculoasa, ca dupa un drum de mii de ani: fie sa arate ca o invazie, de genul celei din filmul Independence Day, fie sa fie o descindere pasnica, pe peluza din fata Casei Albe, cu un mesaj oficial de infratire. S-a mai descoperit ca prin anii patruzeci si fizicianul Enrico Fermi a remarcat ca daca in Univers ar exista civilizatii mult mai avansate ca noi, ele ar fi trebuit sa ajunga la noi. Ele ar trebui sa fie aici, sa le putem vedea, sa dam mana cu reprezentantii lor. Iar daca nu sunt...
Invatatii au mai observat, pe firul aceluiasi rationament, ca OZN-urile sunt mult prea multe pentru a fi nave care au strabatut Universul timp de mii de ani, si inca toate tintite catre amaratul nostru de Pamant. In plus, ele se poarta prea discret: nici nu ne ataca, nici nu vin cu vreun mesaj. Oamenii de stiinta au tras din aceste premise concluzia (de bun simt?) ca OZN-urile n-au cum sa fie vehicule ale unei inteligente nepamantene…
Aceiasi invatati au adaugat ca singura modalitate imaginabila de contact cu civilizatiile extraterestre ar fi prin semnale radio. Drept urmare cele mai mari radiotelescoape au inceput sa scruteze, inca de atunci, din 1960, cerul, prin asa numitele proiecte SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence) cautand semnale inteligente.
In anii optzeci, un subcomitet al comitetului SETI al Academiei Internationale de Astronautica, a elaborat chiar un document, numit Protocolul SETI post-detectie, cuprinzand masurile, acceptate de comun acord de comunitatea cercetatorilor, care ar trebui luate in cazul descoperirii unei civilizatii extraterestre. In anii nouazeci acest protocol a fost adoptat ca document oficial al Academiei de Astronautica, precum si de Institutul International pentru Legislatia Spatiala, fiind insusit si de alte asociatii internationale astronomice si de cercetari spatiale. Protocolul a fost inaintat si Comitetului pentru Utilizarea Pasnica a Spatiului Cosmic din cadrul ONU, in vederea unor actiuni specifice.
Din pacate, cautarile, care au continuat si continua si azi sub diverse denumiri, nu au dus deocamdata la nici un rezultat pozitiv...

Ipoteza extraterestra primitiva
Drept urmare, indoiala a inceput sa-si faca loc in randul cercetatorilor. Nu cumva suntem, totusi, singuri in Univers? si-au spus ei, imbratisand opinia care a fost numita ipoteza solipsista. Ei au cazut astfel intr-o evidenta eroare logica, sustinand ca “absenta dovezii inseamna dovada absentei”.
Si totusi – Universul este mult prea mare pentru ca sa fim singurii... Numai in Galaxia noastra – Calea Lactee – sunt vreo 400 de miliarde de stele, mai mult sau mai putin asemanatoare cu Soarele nostru, aproape toate avand planete in preajma. Iar daca aceasta cifra nu ni se pare convingatoare, adaugam ca in Universul cunoscut sunt 100 de miliarde de galaxii asemanatoare Caii Lactee... Este aproape imposibil ca in aceasta imensitate doar Pamantul sa fie locuit.
Scepticii, adeptii ipotezei solipsiste, raspund ca ei nu neaga neaparat existenta altor civilizatii undeva in strafundurile Universului. Doar ca acestea ar fi atat de departe de noi incat orice contact cu ele ar fi practic imposibil.
Propun cititorului acestor randuri sa numim ideile de mai sus ipoteza extraterestra primitiva. Vom vedea mai incolo de ce. Aceasta ipoteza contine deci cateva clisee tip: presupusele vizite cu nave cosmice zburand, la intamplare, cai de mii de ani lumina, faptul ca extraterestri trebuie sa arate fie ca noi fie ca niste monstri respingatori, faptul ca navele lor sunt cam ca cele din filmele noastre SF, ca simt nevoia sa converseze prin radio, faptul ca ar trebui fie sa ne invadeze fie sa ne aduca mesajul lor de infratire etc.

Distantele in timp si supercivilizatiile
Am numit aceasta ipoteza „primitiva” deoarece sustinatorii ei (inclusiv respectabili oameni de stiinta sau autori SF) fac o greseala fundamentala, anume cea de a considera ca toate civilizatiile din Univers ar trebui sa fie cam la acelasi nivel de dezvoltare, poate cu o mie-doua de ani incoace sau incolo... Drept urmare vor avea nave cosmice de tipul celor pe care le-am putea construi si noi, vor folosi arme laser, vor conversa prin radio (mijloc inventat la noi abia acum un secol) etc.
Pentru a intelege mai bine dimensiunile greselii, propun sa facem o digresiune. Am incercat si eu sa refac calculul propus de Drake, cu o ecuatie usor diferita, dar in acelasi spirit. Am tinut cont cate stele de generatia a treia exista in Galaxia noastra, cate au dintre astea o planeta pietroasa plasata in zona optima de temperatura, cu o marime, orbita, inclinarea axei, perioada de rotatie etc. favorabile. Desigur, trebuie facute multe estimari hazardate, intrucat cifrele exacte nu se cunosc, dar suntem mai optimisti decat eram in 1960. S-au descoperit in ultimii ani peste 200 de planete in jurul stelelor apropiate, iar germenii vietii se pare ca exista peste tot in Univers, rezistand la conditii inimaginabil de vitrege si „infectand” orice loc propice. La cele de mai sus trebuie adaugata sansa ca viata sa poata evolua miliarde de ani in conditii propice si sa conduca la o fiinta inteligenta, care sa poata realiza o civilizatie tehnologica, deci – sa zicem – una capabila sa trimita nave pe alte corpuri ceresti. In sfarsit, multi au subliniat ca este foarte probabil ca o civilizatie tehnologica, dupa cateva secole de continua perfectionare a armelor, sa reuseasca in cele din urma sa se autodistruga. Alte scenarii duc la oprirea evolutiei, prin degenerare, automultumire intr-o lume paradisiaca etc. Acceptand cifre rezonabile, presupunand de pilda ca macar o civilizatie din zece trece de acest hop, din calculul meu a reiesit ca in Galaxia noastra e loc cam pentru 1000 de astfel de civilizatii „supravietuitoare”. Pentru Universul cunoscut, aceasta cifra trebuie desigur inmultita cu 100 de miliarde. Chiar daca am fost foarte optimisti, avem de unde scadea...
Dupa cele ce stim la ora actuala, Universul accesibil instrumentelor noastre, numit si Metagalaxie, s-a nascut acum circa 13,7 miliarde de ani, prin faimosul Big Bang. Spre norocul nostru, Universul a fost favorabil vietii (dupa cum ne invata “principiul antropic”). La inceput a fost doar hidrogen si heliu. Apoi, in gigantice explozii, s-au nascut stele de generatia a doua, apoi de generatia a treia, precum Soarele nostru. In miezul acestor stele s-au faurit elemente chimice din ce in ce mai grele, din care, la un moment dat, s-au aglomerat planete mijlocii, din metale si piatra, precum Pamantul. Pe suprafata acestuia, acum cam 4 miliarde de ani, s-au infiripat primele forme de viata. Pe cele mai vechi fragmente cunoscute de scoarta pamanteana, cele care n-au fost inghitite de miscarile tectonice, exista deja fosilele unor bacterii. Au trecut apoi mai mult de doua miliarde de ani pana a aparut prima celula eucariota, un alt miliard pana la primul vierme, in sfarsit, inca un miliard pana ce evolutia a strabatut distanta de la acest vierme pana la omul capabil de calatorii cosmice. Pe scurt, drumul de la Big Bang pana la civilizatia tehnologica pamanteana a durat 13,7 miliarde de ani.
Dar in Metagalaxie, acest gigantic maraton al vietii si inteligentei, sansele au fost diferite pentru nenumaratele civilizatii posibile. Exista zone in Galaxia noastra in care stelele de generatia a treia au aparut mai repede, altele in care au aparut mai tarziu. Viata insasi putea evolua mai alert sau mai lent, in functie de conditiile externe favorabile sau potrivnice. Ca in orice cursa, o diferenta de 5-10% intre primul si ultimul sosit poate fi socotita rezonabila. Dar la scara Universului, aceasta inseamna sute de milioane de ani, poate chiar un miliard... De pilda, la 37 ani lumina de noi se afla Zeta1 si Zeta2 Reticuli, doua stele de tipul Soarelui, dar mai batrane cu un miliard de ani decat Soarele… Daca in preajma lor exista viata, ea putea ajunge in stadiul de civilizatie tehnologica acum un miliard de ani... Iar daca a supravietuit, ea trebuie sa se fi transformat in altceva, in ceva ce depaseste tot ce ne-am putea imagina, devenind o supercivilizatie (altii prefera termenul de hipercivilizatie). In Galaxia noastra vor fi aparut deci pana acum cateva sute de supercivilizatii, celelalte urmand sa apara de acum inainte. Daca cea mai veche dintre aceste supercivilizatii are varsta de un miliard de ani, rezulta ca ele apar in medie o data la cateva milioane de ani. Deci supercivilizatia care ne este cea mai apropiata in timp, e totusi cu cateva milioane de ani mai avansata decat noi. Aceasta ipoteza a supercivilizatiilor – existenta lor, ca distanta de milioane de ani intre noi si ei – este viziunea pe care o opunem ipotezei extraterestre primitive.
Ce va fi peste un milion de ani este imposibil de prevazut. Pentru a o intelege cat de cat sa ne gandim doar la propria noastra evolutie, asa cum o anticipam doar pentru urmatoarele secole. Citim in presa ca se fac deja experimente pentru a deveni invizibili; probabil ca in cateva decenii problema va fi rezolvata. Peste un secol majoritatea populatiei globului se va fi mutat in realitatea virtuala, intr-o „viata secunda”. Speram sa descoperim, in cateva secole, caile de a ne regenera, de a elimina „gena mortii” devenind nemuritori...
Mai speram sa putem calatori spre stele. Noi insine am fi in stare sa colonizam Galaxia intr-un milion de ani sau doua chiar cu nave folosind principii pe care le cunoastem azi. Atunci o supercivilizatie de ce n-ar fi fost in stare s-o faca?

Ipoteza supercivilizatiilor si prejudecatile noastre
O diferenta de sute de milioane de ani intre o supercivilizatie si noi este la fel de mare precum cea dintre noi si o soparla sau o furnica. Daca reprezentantii unei astfel de supercivilizatii au venit aici (ceea ce este extrem de probabil), ei puteau sa ne examineze, sa ne monitorizeze evolutia, chiar sa ne contacteze sub o anumita forma, dar in nici un caz sa se aseze la acelasi nivel cu noi. S-ar putea asadar ca reprezentantii unor supercivilizatii sa fie chiar acum, aici, langa noi, poate invizibili, poate intr-o forma in care sa nu-i putem recunoaste.
Unora li se pare de bun simt ca orice civilizatie cosmica sa doreasca sa ne semnaleze existenta ei, sa ne transmita prin semnale radio ceva din stiinta ei si sa astepte un raspuns (eventual peste multe mii de ani de la punerea intrebarii, dat fiind timpul necesar dus-intors cu viteza luminii). Dar deja Giuseppe Cocconi si Philip Morrison argumentau, intr-un articol din 1959, ca, daca diferenta de evolutie dintre doua civilizatii este de milioane de ani, probabilitatea schimbului de idei dintre ele va fi egala cu zero, numind sperantele unora in acest sens prejudecata conversatiei filosofice. Nici noi – spuneau ei – chiar daca interactionam uneori cu o soparla, nu vom conversa cu ea.
Un entomolog va putea sa-si propuna sa studieze viata unui musuroi de furnici. Dar el se va purta extrem de discret. Va incerca sa afle desigur cat mai multe, dar nu va „prezenta scrisori de acreditare” reginei furnicilor. Daca va avea posibilitatea, va crea cateva furnici-robot, pe care-i va trimite prin musuroi, urmarind, dintr-un loc ferit, datele transmise de acestea… Distanta dintre o supercivilizatie si noi ar putea fi mai mare decat cea dintre noi si furnica. Nu pare deci imposibil ca niste supercivilizatii sa se comporte cu noi intr-un mod asemanator… Rationamente similare sunt valabile si pentru prejudecata invaziei, ori a ajutorului. In schimb devin plauzibile istoriile despre ipoteza zoo, rapiri, experimente genetice etc.
Suntem deci la ora actuala probabil singura civilizatie tehnologica din Calea Lactee, adica o posibila viitoare supercivilizatie. Un eveniment precum devenirea civilizatiei pamantene nu s-a mai intamplat in  galaxia noastra de milioane de ani, deci va atrage multi curiosi. Acestia insa ar trebui sa respecte riguros principiul neinterventiei. Iata cum s-ar putea explica numarul mare de fenomene aerospatiale neidentificate, in particular numarul mare de OZN-uri.
Intelegem astfel ca nu distantele spatiale sunt cele care ne despart cu adevarat. Distanta cea mare intre noi si civilizatiile galactice este cea in timp. In aceasta consta cheia problemelor legate de destinul nostru cosmic.

Paleoastronautica
La inceputul anilor treizeci, au fost gasite, imprimate in stancile de langa Berea (Kentucky), zece urme de pasi, aparent de om, dintre care trei perechi dreapta-stanga. La unii pasi se vedeau chiar urmele degetelor si ale calcaiului. Fara nici un dubiu, urmele au o vechime de 250 milioane de ani. Primele hominide au aparut pe Pamant acum trei-patru milioane de ani si au ajuns in America abia acum cateva zeci de mii. In urma cu 250 de milioane singurele fiinte care puteau lasa urme de pasi erau niste amfibiene, care insa aveau labele de o forma mult diferita.
In 1968 la Antelope Springs (Utah) s-a gasit in piatra o urma, ca de cizma, strivind un trilobit. Ulterior in zona au fost dezvelite si alte urme similare. Trilobitii au trait acum 500-600 de milioane de ani. In vremea aceea nu existau pe Pamant vietati care sa umble pe uscat. Urmele de mai sus au fost examinate cu microscopul electronic, stabilindu-se clar ca ele au fost presate la vremea respectiva in patul de nisip, ulterior pietrificat, si nu scobite, ca in cazul unei eventuale contrafaceri.
Urme asemanatoare au fost gasite si in alte locuri, intre care in adancul unor mine. In 1980, intr-o cariera de piatra din Italia, un cutremur de pamant a dezgolit amprenta unei maini, aparent de om, imprimata in gresie.
La cele de mai sus se adauga misterioase artefacte: cuie, suruburi etc. gasite incluse in bucati de roca formate cu siguranta cu milioane de ani in urma. In sec.19 la Schöndorf (Austria) s-a gasit intr-un bloc de carbune o prisma de otel, avand un brau incizat in jur, iar in in 1961 in muntii Coso (California) s‑a gasit, incastrat in piatra, un obiect care semana cu o bujie. In anii 1991-1993 cautatorii de aur au gasit in raul Narada (Uralul de est, Rusia) si in alte raulete din jur, de regula la adancimi de 3 la 12 metri, un mare numar de obiecte metalice, in forma de spirala, de la 3 centimetri la 0,003 milimetri. Finetea prelucrarii presupunea nanotehnologii pe care abia in zilele noastre incepem sa le punem la punct. In compozitia lor intra cupru, wolfram si molibden. Testele au situat vechimea acestor obiecte intre 20.000 si 320.000 de ani.
In vara anului 1973 cupa excavatorului a scos dintr-o cariera de nisip de langa Aiud, pe malul Muresului, de la adancimea de 10 metri, trei obiecte incastrate in nisip pietrificat, cu urme fosile vechi de 10-18.000 de ani. Unul, de 20,5 x 12,5 x 6,8 centimetri, era din aluminiu (89%), cu adaus de cadmiu, nichel, bismut si cobalt. De o forma complicata, evident tehnica, simetrica, avand mai multe gauri, obiectul era probabil o piesa dintr-un angrenaj mai mare. Un laborator din Lausanne (Elvetia) a estimat ca, judecand dupa stratul de oxid de la suprafata lui, obiectul era vechi de cel putin 300-400 de ani. Aluminiul a fost descoperit in 1827 si a fost produs industrial doar in 1854. Obiectul misterios, impreuna cu inca o piesa gasita impreuna cu el, sunt depuse la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj.
Se pare deci ca cineva ne tot viziteaza, de sute de milioane de ani...

Akasha
Ipoteza supercivilizatiilor ne mai prilejuieste o apropiere interesanta.
Dupa estimarile informaticianului englez Ian Ritchie, toate conversatiile unei vieti insumeaza 15 GB (gigabaiti). Toata informatia utilizata de un om intr-o viata urca deja la 30-100 GB, cat despre toate imaginile pe care le-a vazut el in viata, acestea totalizeaza deja circa 1 milion de GB.
De vreo patruzeci de ani, capacitatea de memorare a unui calculator obisnuit, de mare serie, a devenit, in medie, de zece ori mai mare in fiecare deceniu. Daca aceasta tendinta se mentine, prin anii 2030 - 2040 vor putea fi inregistrate pe un calculator obisnuit toate imaginile, conversatiile si probabil toate gandurile care i-au trecut prin minte unui om in cursul vietii sale. Peste alte cateva decenii un singur calculator de mare serie va putea inregistra toate cuvintele, imaginile, gandurile si sentimentele care au trecut prin mintea tuturor locuitorilor planetei in intreaga lor viata. Termenul va putea fi redus daca se va constata ca din gandurile si imaginile caracterizand un om trebuie retinut doar esentialul si ca nu toti oamenii sunt egal de interesanti pentru a fi inregistrati. Din acest “esential” se vor putea apoi interpola si reconstitui, la nevoie, portiunile absente si chiar genera unele noi, “posibile”.
Copia unui om va fi introdusa in realitatea virtuala sub forma unei imagini a respectivului, copie cu care ne vom putea intalni, vom putea da mana, iar daca o vom intreba ceva, ne va raspunde in maniera in care ne-ar fi raspuns si originalul. Peste un secol sau doua, toata populatia globului va putea fi reprodusa astfel – pe vecie – in lumea virtuala computerizata.
Poate peste mii de ani vom ajunge sa copiem chiar si constiinta de sine pe calculator, ca si intentionalitatea si liberul arbitru. Daca da, vom deveni personalitati virtuale, continuand sa existam – in “ciberspatiu” – si dupa moarte, avand nu doar idei ci si dorinte, initiative, dar mai ales constiinta identitatii noastre.
Daca in Galaxie exista civilizatii care ne-au devansat cu sute de milioane de ani, acestea puteau construi o “supermemorie” in care sa fi fost inregistrat, inca de la inceputurile omenirii, esentialul din orice viata de om (sau macar din viata oamenilor interesanti). Informatiile puteau fi culese prin conexiuni cu zone subconstiente, din mintea fiecarui individ (sau a unor indivizi alesi), poate cu ajutorul unor implanturi, dar mai probabil altfel. In aceeasi “supermemorie” puteau fi inscrise si elemente de “realitate virtuala”, de pilda orase disparute sau scenarii ale viitorului Pamantului, lumi imaginare, calatorii cosmice etc.
Traditii din India si Tibet (dar si antroposofia lui Rudolf Steiner) vorbesc de Akasha, sau de Akashic records, ca de o arhiva universala in care sunt inscrise toate gandurile si faptele tuturor pam[df1] antenilor. Referiri la o astfel de arhiva cereasca exista si in alte traditii vechi. In sanskrita akasha inseamna eter, considerat cel mai fin dintre cele cinci elemente fundamentale ale Universului (celelalte fiind pamant, apa, aer si foc). Nu cumva aceasta arhiva este un soi de “ciberspatiu” nepamantean, in care sunt inregistrati oamenii, folosind un “calculator” din materie subtila, “eterica”, existenta peste tot? Poate elemente din aceasta “supermemorie” erau si acele sfere despre care unei persoane „rapite” i s-a spus ca sunt depozite de inteligenta, adaugandu-i-se ca astfel de sfere se afla in jurul nostru tot timpul si pretutindeni, desi ochii nostri nu pot sa le vada, dar ca ele “colecteaza toate cunostintele si toata inteligenta”. Deci aceasta “supermemorie” ar putea fi mai degraba, am putea zice, de consistenta spirituala decat de tipul dispozitivelor electronice actuale.
Nu cumva o parte din miracolele la care asistam uneori sunt de fapt interconectari cu astfel de “ciberspatii”? Nu cumva asa s-ar explica si „channeling”-ul, „reincarnarile” si contactele cu cei decedati, ca si multe alte fenomene stranii de care vorbeam in lectia precedenta?

Calatorii in timp?
Unii martori afirma ca au calatorit in trecut (conversand cu persoane din vremuri de demult) sau in viitor (unde au fost martori la evenimente apocaliptice). In lumea reala nu exista posibilitatea unor calatorii in timp, la modul infatisat in povestirile SF. Deplasarile in trecut nu se pot realiza decat admitand o multime de ipoteze greu de acceptat. Oricum, un astfel de calator nu s-ar mai putea intoarce in lumea din care a plecat (ci, cel mult, intr-o “realitate paralela”), deoarece el a modificat – acolo, in trecut – mersul lucrurilor (isi poate, de exemplu, omori un stramos, caz in care nici el nu mai are cum sa existe etc.). Dar in acea realitate virtuala pe care am numit-o Akasha, ne vom putea intoarce, fara probleme, in orice moment din istorie, ca intr-un “muzeu realitate virtuala”, vom putea intra in vorba cu cei intalniti acolo si vom putea schimba chiar unele lucruri, fara a “strica” ceva in evenimentele istoriei.
Calatoriile in viitor sunt, in principiu, posibile, cu conditia sa nu ne mai intoarcem inapoi. Dar in referirile la astfel de calatorii se presupune – in mod fals – ca viitorul exista deja. Mai ales in aria noastra culturala, lumea crede in destin, in faptul ca viitorul e “batut in cuie” undeva (de pilda e “scris intr-o carte”), ca nimeni nu-l poate schimba, dar ca el poate fi aflat prin metode potrivite (printr-un oracol, interpretand pe Nostradamus etc.) si deci ca ar putea fi si vizitat. Daca ar fi asa, ar inseamna ca nu exista un liber arbitru, prin urmare toti oamenii ar fi doar niste marionete intr-o piesa de teatru, scrisa de la inceputul vremurilor. Nici dogma crestina, nici bunul simt, nu admit asa ceva. In schimb in “Akasha” ar putea fi inregistrate scenarii privind viitorul omenirii, scenarii detaliate, avand o mare probabilitate de a se realiza. Un medium vizionar ar putea “calatori” intr-un asemenea scenariu, crezand ca vede chiar viitorul. Nu ar trebui sa ne mire daca majoritatea acestor scenarii ar fi apocaliptice, prevestind mari catastrofe, asa cum ne asigura nu doar Sfantul Ioan Teologul ci si multe persoane care spun ca au fost rapite de OZN‑uri. Avertismente apocaliptice au fost primite si prin channeling, ori pe alte cai. Menirea acestor mesaje ar fi nu sa ne resemnam – smeriti – ci sa cautam si sa gasim o cale de salvare.

Ce intelegem deci prin „extraterestri”?
Rezumand cele de mai sus, subliniem ca este foarte important sa stim clar la ce anume ne referim atunci cand vorbim de „extraterestri”. Daca ne gandim la fapturi inteligente (asemanatoare sau nu cu noi) care ne-ar putea trimite mesaje radio, sau care ar veni la noi cu nave interstelare, eventual cu gandul de a ne invada, sau care ne-au ajutat in vechime sa construim piramide, cu alte cuvinte daca ne atasam ipotezei extraterestre primitive, aproape sigur gresim profund, deoarece probabilitatea sa ne intalnim vreodata cu astfel de „extraterestri” este practic nula. In schimb daca luam in consideratie ipoteza supercivilizatiilor, vom descoperi ca foarte multe lucruri bizare, raportate de mii de martori dar respinse de stiinta ca nefondate, devin explicabile rational.
Jacques Vallée, de pilda, aducea, in cunostinta de cauza, patru argumente contra ipotezei extraterestre (primitive) si anume: (1) sunt prea multe aterizari ale unor OZN-uri (numai pentru perioada 1968-1988 si numai in dosarele proprii el avea peste 2000 de cazuri, din toate colturile lumii); (2) strania fizica a OZN-urilor: materializarea si se dematerializarea lor, miscarile in zig-zag, trecerea prin obstacole solide (au fost vazute chiar OZN-uri intrand pur si simplu in pamant), modificarea dimensiunilor etc. (3) extraterestri sunt neverosimil de asemanatori cu oamenii; incrucisarile dintre pamanteni si o specie extraterestra, asa cum par sa sugereze rapirile OZN, nu sunt biologic posibile si (4) ipoteticii extraterestri manifesta un nivel stiintific mult prea apropiat de al nostru. Cum putem raspunde la aceste obiectii?
Acceptand ipoteza supercivilizatiilor, vom fi de acord ca o civilizatie care ne-a devansat cu milioane de ani va fi descoperit principii si modalitati rapide de trecere dintr-un loc in altul, diferite de locomotie. Ea ar putea veni, desigur, la noi (asa cum sugereaza si folclorul ufologic) de pe niste baze, bine camuflate, aflate nu departe in jurul planetei noastre (poate uriase “nave mama”, poate orase subterane de pe Luna, Marte ori alte corpuri ceresti, poate de sub pamant), dar „hangarele” OZN‑urilor s-ar putea afla si intr-o alta dimensiune ori intr-o alta stare de agregare a materiei… Chiar Jacques Vallée sugera aceasta atunci cand scria ca “ocupantii OZN-urilor, la fel ca si ielele celor din vechime, nu sunt extraterestri. Ei sunt locuitorii unei alte realitati”.
Facem aici o paranteza. Daca vizitatorii ar trai intr-un “univers paralel”, unele OZN-uri ar putea fi pur si simplu mici intersectii ale universului lor cu universul nostru (nu mai intram in detalii tehnice). Aceasta ar explica de ce – asa cum spun unele marturii – uneori OZN-urile se maresc, se micsoreaza ori dispar brusc, de ce unele par mici pe din afara si imense pe dinauntru etc.
Arthur C. Clarke scria ca daca am intalni stiinta si tehnologia unei civilizatii cu un milion de ani mai batrana decat noi, nu le‑am putea deosebi de magie. Se pare deci ca n-ar trebui sa ne mire ca reprezentantii unor supercivilizatii ar putea deveni – la dorinta – invizibili, lipsiti de greutate, de inertie, ori capabili sa treaca printr-un zid?
A spune ca asa ceva este imposibil deoarece “contravine legilor naturii” ne aduce aminte de comentariul lui Jean-Jacques Rousseau, care observa ca “pentru a spune ca ceva contravine legilor naturii trebuie sa cunosti legile naturii. Or, cine poate spune ca le cunoaste in intregime?” Cu multe secole inaintea lui, unui invatat, care nega posibilitatea miracolelor, intrucat ele “contrazic legile naturii”, Sfantul Toma D’Aquino i-a raspuns: “Tu chiar crezi ca cunosti toate legile naturii?”. De ce oare azi, la inceputul secolului XXI, unii se comporta totusi de parca le‑ar sti pe toate? Au cumva impresia ca am ajuns la capatul cunoasterii?
Al treilea argument al lui Vallée, faptul ca “extraterestrii” sunt neverosimil de asemanatori oamenilor, este foarte serios. Intr‑adevar este cu totul improbabil ca pe doua planete diferite evolutia de miliarde de ani a biosferei sa conduca la specii inteligente nu doar asemanatoare fizic ci si capabile sa aiba urmasi hibrizi. Dar genetica pamanteana, devenita stiinta abia de vreo trei-patru decenii, o data cu descifrarea structurii ADN-ului, este deja in stare sa creeze hibrizi din specii diferite. Ce va fi oare peste o suta, o mie de ani? Dar peste o suta de milioane...
In plus, n-ar fi exclus ca macar o parte din vietatile pe care le semnaleaza martorii unor rapiri sa fie rase artificiale create, cu mii de ani in urma, din materialul genetic al oamenilor pamanteni, de catre misterioase supercivilizatii (la fel cum am creat noi zeci de rase de caini, din lupi si sacali). Iar creatori acestor rase artificiale prefera sa nu se arate la fata, trimitandu-ne in schimb creaturile lor.
Faptul ca nivelul stiintific raportat de martori ar fi totusi mult prea apropiat de al nostru, observatie corecta in unele situatii, ar putea fi, pe de o parte, rezultatul incapacitatii omenesti de a percepe lucruri mult prea avansate pentru stiinta noastra, dar, pe de alta parte, si rezultatul interdictiei de a ni se arata prea mult, tocmai pentru a nu ne influenta evolutia.

De ce s-ar ascunde de noi?
La prima vedere exista mai multe argumente la indemana pentru discretia cu care presupusii vizitatori veniti cu OZN-urile ne inconjoara. Ei ar putea avea pe Pamant cu totul alte obiective (de pilda sa caute anumite minerale rare); deci, pe langa faptul ca nu-i interesam, prezenta noastra i-ar mai si incurca. Un alt motiv ar fi agresivitatea noastra si xenofobia – repulsia innascuta, viscerala, primitiva, fata de cei de alt neam, alta rasa ori alta limba, refuzul, lehamitea sau incapacitatea de a accepta punctul de vedere al cuiva care gandeste altfel decat noi, inclinatia de a raspunde, la tot ce ne e strain, prin violenta. Inca din 1967 filosoful John Bernal afirma ca civilizatiile extraterestre nu vor intra in legatura cu noi decat dupa ce vom fi atins un anumit nivel de maturitate, in primul rand morala. Numerosi rapiti afirmau ca au avut impresia ca vizitatorilor le este frica de noi. In plus, daca omenirea ar pune mana pe tehnologiile pe care aparent le poseda civilizatiile extraterestre acestea ar fi convertite prompt in arme, cu care pamantenii fie s-ar autodistruge, fie ar porni la subjugarea eroica a altor zone locuite din Univers. Nu vom fi deci contactati “oficial” pana nu ne vom rezolva mai intai, noi insine, problemele etice si spirituale, dovedind ca nu prezentam un pericol pentru alte lumi.
Dar argumentele de mai sus sunt inca prea aproape de ipoteza extraterestra primitiva. O civilizatie care ne-a depasit cu sute de milioane de ani, poate un miliard, se va purta fata de noi cam cum ne purtam cu niste vietati rare dintr-o rezervatie naturala: ocrotindu-ne si intervenind doar extrem de limitat. Inainte de toate, reprezentantii unei supercivilizatii nu vor nu vor sta niciodata de vorba cu noi de la egal la egal... Raymond Fowler era de parere ca niste creaturi care ne-au devansat cu un miliard de ani poseda un bagaj de inteligenta si de cunostinte care-l depaseste pe al nostru cam cat depasim noi pe cel al unui vierme. Intr-adevar, stramosul nostru era, acum un miliard de ani, un viermisor;  prin urmare – s-a spus – este putin probabil ca ei ar fi intimidati de proastele noastre obiceiuri ori ca ar dori sa ne  propuna un schimb de ambasadori. Carl Sagan incerca o comparatie in acelasi sens, spunand “nici noi nu ne batem capul sa comunicam cu microorganismele”.
Totusi, cred ca parerile de sus sunt putin exagerate. Exista ceva prin care oamenii nu mai pot fi comparati cu viermii si cu atat mai mult cu microorganismele. Inteligentele Cosmice puteau constata la un moment dat ca “Iata, omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscand binele si raul” (Geneza, 3; 22). Deci omul a iesit din conditia zoologica in care au existat stramosii sai timp de patru miliarde de ani si a promovat intre fiintele ganditoare. In aceasta noua ipostaza suntem insa intr-o faza incipienta, in care suntem lasati sa ne descurcam singuri. Asa cum am mai avut ocazia sa argumentez, o supercivilizatie va fi interesata sa nu interfere cu evolutia noastra. Nu este doar teama de un soc cultural (care ar avea cu siguranta loc la un astfel de contact) ci si pentru ca o intalnire intre civilizatii aflate la niveluri atat de diferite ar duce la desfiintarea totala a specificului nostru, a punctului nostru de vedere original. Or s‑ar putea ca Inteligentele Cosmice sa astepte ceva de la noi tocmai in acest sens. Ar putea – exagerand un pic – sa “ne cultive” in speranta ca vom crea ceva nou, ceva la care nici ei nu s-au gandit. In stadiul in care ne gasim nu am putea infrunta stiinta si cultura unor supercivilizatii; deci in cazul unui contact prematur, tot efortul miilor de ani de evolutie a mintii omenesti, tot specificul nostru, ar fi sters cu buretele, devenind amintire. La fel s-ar intampla cu un trib primitiv care si-ar pierde toate traditiile daca ar fi mutat in centrul New Yorkului. Dar pierderea ar fi cel putin la fel de importanta si pentru supercivilizatii, deoarece maturizarea noastra nu ar aduce  nimic nou in concertul supercivilizatiilor. Iata de ce este putin probabil ca in trecut sa ni se fi transmis cunostinte. Iata cum s-ar explica niste lucruri altminteri greu de inteles, anume – daca e sa credem vechilor scrieri – de ce s-a suparat Dumnezeu cand Adam si Eva au furat un mar din pomul cunoasterii, de ce – conform Cartii lui Enoh – au fost aruncati in focul iadului ingerii care i-au invatat pe oameni mestesuguri, ori – conform mitologiei grecesti – Prometeu a fost inlantuit pentru ca le-a adus oamenilor focul.
Accentuez ca prin argumentele de mai sus nu am vrut sa sustin neconditionat ipoteza supercivilizatiilor. Ea este insa singura – spre deosebire de ipoteza extraterestra primitiva – care explica atat fenomenul OZN ca si numeroase alte fenomene conexe. Cele expuse doresc doar sa contureze o ipoteza plauzibila, una dintre cele posibile si care nu poate fi respinsa de plano cu argumentele de care dispunem la ora actuala.

Dincolo de Galaxia noastra
Nu pierdem din vedere nici faptul ca estimarile de mai sus au fost facute pentru Galaxia noastra, in timp ce in Metagalaxie exista o suta de miliarde de galaxii. Dar Universul, inteles in sensul cel mai larg, ca tot ce exista, (unii folosesc termenul de Multivers), ar putea fi inca infinit mai mare atat in spatiu cat si in timp. Daca acceptam ipoteza “Big Bang”, deci faptul ca Metagalaxia noastra inchisa s-a nascut dintr-o explozie primordiala acum circa 13,7 miliarde de ani si ca s-ar putea sfarsi peste alte 60-100 de miliarde de ani, s-ar putea ca acest interval de timp sa fie suficient inteligentelor din ea pentru a gasi o cale de a se salva din aceasta lume inchisa, pentru ca inaintea “Marii Prabusiri” sa se mute intr-o alta Metagalaxie s.a.m.d. la nesfarsit. Aceasta capacitate de a gasi modalitati, drumuri si locuri de scapare din fata catastrofelor de toate felurile ar putea fi unul dintre secretele existentei si perenitatii Inteligentei. Nu trebuie sa uitam in acest context nici posibilitatea existentei unor lumi invizibile, spirituale, ori de alta natura, nici faptul ca unele ar putea deriva din celelalte.

Citat de comentat:
“La ora actuala, pretentia pamantenilor de a deveni membrii unei Federatii Galactice ar fi echivalenta cu pretentia unei gaite albastre sau a unui armadillo* de a fi primit ca stat membru in ONU”. Carl Sagan.

Bibliografie
-       Alexandru Mironov, Enigmatic, Pamantul, Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, 1977.
-       Carl Sagan, Cosmos, Random House, New York, 1980.
-       Dan D. Farcas, De ce tac civilizatiile extraterestre, Albatros, Bucuresti, 1983.
-       Dan D. Farcas, Supercivilizatii in Cosmos, Ed.pt.Stiinta SIT, Bucuresti, 2007
* animal solzos, caracteristic continentului american.
Joomla templates by a4joomla