Ufologul Tony Bragalia si-a propus sa faca lumina in afirmatiile conform carora resturile presupusei prabusiri a unui OZN la Roswell, în 1947, ar fi fost predate industriei militare americane, care a reusit sa reproduca o parte din ele, prin „retroinginerie”, obtinand astfel un avantaj asupra sovieticilor.
Afirmatii in acest sens au fost incluse si in mai multe carti, intre care in „Dupa Roswell” (1997) de Philip Corso si in „Area 51” (2011) de Annie Jacobsen.
Martorii de la Roswell afirmau, intre altele, ca au strans de pe teren fragmente metalice extraordinar de subtiri si usoare, care daca erau indoite reveneau apoi fara nicio urma la forma avuta anterior. Aceste resturi se pare ca au fost expediate la baza Wright Patterson (in legendarul „Hangar 18”).
Ufologul Tony Bragalia a efectuat o investigatie minutioasa in acest sens, concentrandu-se asupra unui aliaj metalic nichel-titan numit „nitinol” care are proprietatile atribuite obiectelor recuperate din prabusire. S-a intrebat daca nu cumva acest metal „cu memorie” a fost cules la Roswell si „sadit” apoi in industria americana. Urmele presupusei afaceri duceau la Institutul Memorial Battelle. Documentele arata ca, in lunile care au urmat dupa incidentul Roswell, baza Air Force de la Wright Patterson a contactat Institutul Battelle, in vederea unor studii privind metale cu memorie bazate pe aliaje nichel-titan. Aceste studii s-au si realizat, intrucat ele sunt citate in mai multe alte lucrari. Numai ca, atunci cand s-a dorit examinarea lor, s-a spus ca ele nu mai pot fi gasite.
Si marturiile a doi generali Air Force sprijina ipoteza originii nitinolului in resturile de la Roswell. Cand ufologul Kevin Randle l-a intrebat pe generalul Arthur Exon, de la baza Wright Patterson, ce metal s-a gasit in resturile adunate la Roswell, acesta s-a referit in mod specific la titan.
Este adevarat ca, inca din anii 1930, au existat si in Europa cercetari privind „pseudo-elasticitatea”, cu aliaje de aluminiu. Studiile incepute cu aliajul nichel-titan la Battelle, dupa 1947, au fost insa cu totul altceva. Oficial se spune ca nitinolul a fost descoperit la inceputul anilor 1960, la Oficiul de Cercetari Navale din Maryland. Numai ca, Bragalia, stand de vorba cu autorii consacrati ai descoperirii, a aflat ca acestia nu puteau preciza nici anul nici modul in care ar fi facut descoperirea. Existau in schimb in articolele lor trimiteri la lucrarile efectuate la Batelle. Aici functionase, in calitate de metalurg sef, Dr. Howard Cross, care a prezentat, in decembrie 1948, la Oficiul de Cercetari Navale, o comunicare despre „Aliaje pe baza de Titan”, iar in 1949 un „al doilea raport asupra progresului lucrarilor”. Ambele apar citate pana si in anii 1970 in articolele de la Oficiul de Cercetari Navale, inclusiv in lucrari care au ca autori pe descoperitorii oficiali ai aliajului. Si Oficiul a confirmat de altfel permanenta sa colaborare cu Battelle.
Documente descoperite recent au subliniat si interesul NASA pentru materialele „cu memorie”, care ar putea fi folosite la noi tipuri de motoare „termoelastice” si la exploatarea unor energii neconventionale. La testele efectuate asupra aliajului „nitinol”, NASA a fost interesata, in mod neasteptat, si de faptul daca aliajul reactioneaza la sugestii mintale, in perspectiva construirii pe viitor a unor sisteme de comanda si navigatie dirijate prin „energia mintii”. Se stie ca unele scrieri au speculat ca OZN-urile ar fi comandate prin astfel de sisteme.
Raportul din 1949 de la Battelle, considerat pierdut, a fost in cele din urma gasit si desecretizat, in 2009, in urma unei cereri formale in virtutea legii accesului la informatii. Documentului ii lipseau 30% din pagini, altele fiind nenumerotate, dar el continea metodele si pasii pentru realizarea aliajelor de titan, esentiale pentru nitinol, si oferea si numele primilor cercetatori care au colaborat la obtinerea aliajului. Intre acestia era si Elroy John Center (decedat in 1991), despre care se stia mai demult ca in 1960 declarase, in particular, ca pe vremea in care a lucrat la Battelle, a examinat un fragment dintr-un OZN prabusit, avand pe ea stranii semne hieroglifice. Si membrii familiei sale povesteau despre interesul special pe care el il avea pentru OZN-uri si extraterestri.
S-a mai aflat si faptul ca metalurgul de la Battelle, Howard Cross, era, printr-o bizara coincidenta, colaborator acoperit al proiectului Blue Book, dedicat fenomenului OZN, si ca el a fost cel care a „sadit” ulterior studiile privind aliajele de titan in laboratoarele Oficiul de Cercetari Navale.
Bragalia l-a contactat in aprilie 2011 si pe colonelul Richard Weaver, autorul raportului Air Force din 1994 intitulat „Raportul Roswell – caz inchis” in care se afirma ca la Roswell s-a prabusit doar un balon din proiectul Mogul. Weaver a recunoscut ca stia despre marturiile privind resturile metalice care dupa indoire isi recapatau forma, dar nu cunostea cercetarile privind nitinolul. A mai adaugat ca, intr-adevar, materialele utilizate la baloanele proiectului Mogul, desi flexibile, nu aveau proprietatea de a reveni la forma initiala. Weaver nici nu si-a pus problema unde au putut fi sa ajunga resturile adunate, considerand de datoria sa doar examinarea documentelor la care a avut acces.
Bragalia mai citeaza si cateva rapoarte ale unor persoane care pretindeau ca au atins cu mana lor un OZN si care afirmau ca acestea, „desi metalice in aparenta, aveau elasticitatea cauciucului”.