Aparatele plecau intr-un zbor de noapte, in „triunghi”, de la Buzau spre Urziceni, urmand sa se intoarca dupa ce treceau si pe la Mizil. Vremea era ideala pentru zbor, cu un cer neobisnuit de senin. La inceput, zborul, la altitudinea de 100 de metri, cu 150 de kilometri pe ora, parea ca decurge fara probleme iar pilotii celor trei aparate isi mai aruncau din cand in cand privirea catre masinile care circulau la acea ora, paralel cu ruta lor, pe drumul European 85, spre Urziceni.
Comandorul in rezerva Marcel Smoleanu, azi vicepresedinte A.R.P.I.A., filiala Buzau, era atunci la mansa primului elicopter. El relateaza ca: „Era o misiune usoara de antrenament. Elicopterele nu aveau armament. In fiecare aparat era un pilot, un secund si un tehnic de bord. Am plecat in jurul orei 22.00 si urma sa ne intorceam in jurul orei 24.00. Era un zbor asa de placut, incat nici nu vorbeam intre noi, fiecare era dus cu gandurile lui. Gasisem prin statie un post de radio si ascultam in surdina o muzica linistita”,
„La un moment dat am incremenit insa cu mana pe mansa, cand am vazut brusc ca vine din stanga noastra o sfera luminoasa de culoare rosu aprins. Avea un diametru imens, de aproape 20 de metri. S-a apropiat de noi. Nu-si schimba culoarea, nu palpaia, nu facea niciun zgomot si nu lasa nicio dara de fum. Apoi a inceput sa zboare in paralel cu elicopterele”.„Am incercat sa-mi explic ce este si, la un moment dat, m-am gandit ca acest obiect ciudat nu are cum sa fie fabricat pe pamant. I-am intrebat si pe ceilalti colegi daca vad acelasi lucru si mi-au confirmat sec, fara sa mai scoata un cuvant. Eram atat de socati de ce ni se intampla, incat nu mai puteam vorbi”, spune Smoleanu. „Eram ca hipnotizat. Mai tarziu m-am gandit ca ar putea fi un OZN, ceva ce ne cata din afara”. Nu s-a uitat deloc la instrumentele de bord, asa ca nu stie daca aparitia a avut vreo influenta asupra acestora. Oricum turatia motoarelor nu a fost in niciun fel perturbata.
Dupa alte zeci de secunde in care pilotii buzoieni nu mai stiau cum sa reactioneze, obiectul a facut cateva manevre neobisnuite. „La un moment dat, urmaritorul nostru a accelerat brusc si a ajuns la o viteza incredibila. A plecat brusc de langa noi, s-a dus in fata si ne-a taiat calea la un unghi imposibil, de 90 de grade, fara sa micsoreze viteza. A intrat in axul nostru de deplasare si atunci am facut un viraj spre stanga si am redus viteza pana aproape de zbor la punct fix. Dupa aceasta manevra a noastra, obiectul a disparut”, adauga Smoleanu. „Asa brusc cum a aparut, asa s-a si stins. Chiar la un bec, cand il stingi, ii mai vezi filamentul. Aici, pur si simplu, brusc nu mai era nimic in fata.”
Inspaimantat de neobisnuita experienta, Smoleanu i-a intrebat si pe cei din celelalte elicoptere: „Ati vazut ce am vazut si eu?” Acestia au confirmat. Atunci a cerut lamuriri bazei militare de la Urziceni care aveau si ei elicoptere. I-a intrebat: „Aveti ceva in aer?”, desi stiau dinainte de a pleca faptul ca nu era niciun zbor planificat. I s-a raspuns ca nu exista nimic in aer, nici de la ei, nici de la Otopeni.
Ajunsi de urgenta la unitate, pilotii buzoieni au raportat incidentul comandatului de zbor, iar acesta comandantului scolii de aviatie de la Boboc, generalul Lucian Alexandru. Smoleanu comenta: “Nu aveau cum sa creada ca sunt nebun pentru ca erau inca opt martori in afara de mine. Vizita medicala o aveam facuta toti, inclusiv testul psihologic, care nu este o gluma la aviatori. De aceea, povestea noastra n-au pus-o deloc sub semnul indoielii”.
„De dimineata, am fost chemati la raport in biroul comandantului, unde ne astepta si generalul Alexandru. Nu ne-a spus decat – domnilor, fiti atenti ce vorbiti pentru ca azi noapte nu ati vazut nimic! M-ati inteles? N-ati vazut nimic. Si a facut un gest ca si cum si-ar trage fermoarul peste gura. Din asta am dedus ca trebuie sa ne tinem gura, lucru pe care l-am si facut pana acum”, a spus comandorul Smoleanu.
Fostul pilot de vanatoare a tinut sa rupa tacerea despre aceasta intalnire, intr-un interviu acordat in 2012 jurnalistului Florin Mitu, de la publicatia Stiri de Buzau si apoi prin declaratiile facute catre investigatorii ASFAN.
Obisnuit cu senzatiile false in zbor si cu tot felul de iluzii optice, comandorul Smoleanu nu-si poate explica fenomenul pe care l-a trait in urma cu doua decenii. El este convins ca si acum, dupa mai bine de 20 de ani, si-a asumat un risc cand a hotarat sa vorbeasca despre acest incident. Dupa ce au aparut in presa primele sale relatari, a primit „niste telefoane”. Nu a fost placut, dar refuza sa discute mai mult despre acest subiect. Si adauga: „Nu pot sa va dau numele colegilor pentru ca nu-mi pot asuma nicun risc pentru ei. Eu am ales sa vorbesc pentru ca nu inteleg nici acum de ce a fost atata secretomanie vizavi de acest incident”.
In toamna anului 2013 Florin Mitu a identificat si intervievat si un al doilea martor cheie al acestui caz, locotenent comandorul, azi in rezerva, Doru Dragoi, sef de tura in acea noapte la punctul de comanda al aerodromul militar Buzau. El relata ca a fost chemat de urgenta de capitanul care era „la tub” (ecranul radar), atunci cand acesta a vazut pe ecran ca de cele trei elicoptere se apropie foarte mult o tinta neidentificata. „Acest obiect aparea diferit fata de elicopterele noastre si mult mai mare. Se vedea ca un bob de orez, elicopterele fiind cel mult jumatate. Dupa ce am vazut ca acel OZN era cat pe-aci sa se loveasca de elicopterele noastre, am informat conducatorul de zbor cu propunerea sa aducem aeronavele la sol”. Initial, acesta a refuzat spunand „Vezi-ti de treaba ca sunt cei de la Alexeni sau cei de la Bucuresti”, desi fusese si el informat ca nu se efectua niciun zbor de la aceste aeroporturi in noaptea aceea. Apoi insa a contactat un pilot (nu pe Smoleanu) si i-a spus: „Fiti atenti ca aveti in dreapta voastra un obiect foarte mare”. Cel intrebat i-a raspuns: „Nu e in dreapta, a trecut deja in stanga si e imens”. Dupa ce a vorbit si cu Marcel Smoleanu, conducatorul de zbor a fost de acord sa aduca elicopterele la aterizare.
Doru Dragoi povestea mai departe: “Dupa ce i-am adus pe ai nostri la aterizare, cei de la radiolocatie ma suna iar si imi spun sa fiu atent din nou la ecran. Cand m-am uitat pe radar am vazut o multime de tinte, peste zece la numar. Acestea aveau evolutii ciudate in zona Maracineni-Sapoca. Mergeau de parca erau elicoptere, in sir pana la Sapoca, apoi, una cate una, faceau un viraj de 180 de grade dupa care dispareau de parca intrau in pamant”. Martorii au si glumit ulterior ca „si-au facut astia baza la Sapoca”.
Pentru ca surpriza sa fie maxima, un alt telefon venit de la radiolocatie i-a cerut ofiterului Doru Dragoi: „iesi afara sa le vezi pe cer”. Dragoi povesteste: “Cand am iesit afara din punctul de comanda, am vazut pe cerul senin, printre stele, aceste obiecte luminoase care traversau de la est la vest cu o viteza uimitoare. Stiam de la informarea de zbor ca niciun obiect terestru nu se afla in aer la acea ora. Avioane straine nu aveau cum sa fie pentru ca suntem in centrul tarii si ar fi fost detectate la granita. Atunci mi-am dat seama ca ne confruntam cu un fenomen OZN la scara mare”, a mai spus Doru Dragoi. Viteza, acceleratia si virajele il determina sa creada ca obiectele „nu erau de natura terestra”.
Benzile de la radiolocatie se pastrau de regula 48 de ore, dar pe cele din seara aceea Doru Dragoi le-a pastrat mai mult si bine a facut deoarece a treia zi a venit un maior de la Comandament care a vrut sa le vada. Dupa aceea a spus ca daca se mai intampla asa ceva, sa raporteze imediat, direct la Bucuresti, „ca prea-si bat joc astia de noi cu simulatoarele lor”. Rezulta ca el avea probabil cunostinta si de alte incidente similare. Totusi ipoteza cu simulatoarele nu poate fi acceptata atat din cauza ca acestea apareau pe radiolocator ca avand marimea unui elicopter, dar mai ales datorita observarilor cu ochiul liber. Marcel Smoleanu a comentat ca pilotii de pe avioanele de vanatoare de la baza Boboc povesteau si ei ca au vazut deasupra lor, tot pe timp de noapte, obiecte neidentificate care aveau viteza foarte mare; „dar erau foarte sus”.
Jurnalistul Florin Mitu, care a fost primul care a investigat acest caz, popularizandu-l prin publicatiile „Stiri de Buzau” si „Adevarul”, a mai descoperit si alte fenomene inexplicabile care s-au petrecut in zona Maracineni-Sapoca (la nord de Buzau, la circa 10 kilometri), in aceeasi perioada. Aceste fenomene sunt inca in curs de investigare.