Am informat pe cei care acceseaza acest site ca, pe 16 decembrie 2017, un articol din The New York Times dezvaluia ca Departamentul Apararii (Department of Defense - DoD) al SUA a cheltuit 22 de milioane de dolari, intre 2008 si 2012, pentru un proiect numit AATIP, menit sa studieze ce anume sunt OZN-urile. Asta dupa ce, din 1969 incoace, DoD afirmase, ori de cate ori era intrebat, ca nu mai este interesat de acest subiect.
Intre timp, au aparut noutati senzationale.
In articolul din 2017 se dadea ca exemplu cazul portavionului USS Nimitz care in toamna anului 2004 efectua exercitii de rutina in Oceanul Pacific, la 60-100 de mile in largul coastei dintre San Diego si Ensenada, fiind escortata de crucisatorul USS Princeton. Pe data de 14 noiembrie, comandorul David Fravor, comandantul escadrilei VFA-41 Black Aces („Asii Negri”), pe un avion de lupta F/A-18F Super Hornet, s-a intalnit, foarte aproape, cu un OZN care, datorita formei sale a fost poreclit apoi „Tic Tac”. OZN-ul fusese vazut si pe radare, iar un alt avion, decolat dupa Fravor a reusit sa si filmeze obiectul cu ajutorul unei camere cu termoviziune. Un fragment al acestei filmari a ajuns pe internet, cu numele de Flir1, alaturi de alte doua fragmente similare, care nu se stia de unde provin, numite Gimbal si GoFast. Cititorul interesat le poate gasi usor, plecand de la numele lor.
Existenta proiectului AATIP, a incidentului Nimitz, ca si autenticitatea filmuletelor au fost recunoscute prompt, desi fara placere, de purtatorul de cuvant al Pentagonului. Au depus marturie, privind autenticitatea faptelor, si pilotul Fravor, dar si Luis Elizondo, cel care a condus, in Pentagon, proiectul AATIP, ca si fostul senator Harry Reid, care a declansat, in 2007, finantarea proiectului, sau miliardarul Robert Bigelow, firma caruia a derulat proiectul. Toate acestea, spre stupefactia „scepticilor de fotoliu” care stiau ei foarte bine ca OZN-urile nu sunt altceva decat niste lumini pe care le vad unii pe cer, mergand spre casa dupa inchiderea pub-urilor.
Pentru a depasi momentul jenant, in lunile care au urmat s-au avansat tot soiul de explicatii neverosimile pentru cele filmate, de la erori ale aparaturii, la pasari, rachete, drone, avioane s.a.m.d. Iar persoane din Pentagon au insistat, intre altele, ca proiectul AATIP a fost destinat exclusiv viitoarelor avioane militare s.a.m.d., fara vreo legatura cu aparitiile neidentificate.
Numai ca, in cei doi ani si ceva care au urmat, dovezile n-au incetat nici ele sa se adune si sa se consolideze. Cred ca a venit vremea sa mai prezentam cateva dintre ele.
O invazie care a durat doua saptamani
Noii martori, care au aparut treptat, au conturat cazul Nimitz in toata amploarea sa. De pilda, subofiterul Kevin Day („Senior Chief Operations Specialist” si „controlor de interceptare aeriana”), seful operatiilor de specialitate din Centrul de Informatii Combatante (CIC) de pe USS Princeton, a spus ca, in jurul datei de 10 noiembrie 2004, la aproximativ 100 km de coasta San Diego, a inceput sa observe, pe un radar avansat, printre cele mai sofisticate sisteme de senzori din lume, AN/SPY-1B passive, capabil sa vada o minge de golf de la 100 de mile, trasee ciudate, clare, ale unor obiecte neidentificate in apropierea insulelor Catalina si San Clemente. Apareau intr-o formatie libera, destul de compacta, de cinci pana la zece, la 8500 de metri, zburand cu 185 km/h spre sud. Day a fost surprins de viteza lenta a lor, dar a primit confirmarea prezentei lor si de la operatorii altor radare. Erau prea mari pentru a fi pasari, prea lente pentru a fi aeronave cunoscute si nu se deplasau pe nicio traiectorie conventionala de zbor. In urmatoarele zile, obiectele neidentificate au fost observate cu regularitate. Apareau ca din senin, ca si cand ar fi venit din spatiul cosmic, de la inaltimi mult dincolo de raza de peste 25 de kilometri a radarului, coborand in cateva secunde pana la circa 15 metri deasupra nivelului marii, cu o viteza imposibila si fara „boom” sonic, ramanand apoi nemiscate acolo. Uneori pluteau, la altitudinea de 6 km, apoi, fie ieseau din raza de actiune a radarului, fie se retrageau fulgerator, dupa care erau din nou aici. Nimic construit de mana omului nu poate repeta aceste performante.
Operatorii de radar de pe nava insotitoare Princeton s-au straduit aproximativ doua saptamani sa-si dea seama ce erau acele obiecte, un proces care includea inchiderea si recalibrarea sistemului de radar al navei pentru a se asigura ca semnalele misterioase nu sunt fals pozitive sau „trasee fantoma”. Dar dupa recalibrare ele au reaparut inca si mai clar. Obiectele neidentificate au fost urmarite simultan si de radarul bord al unui avion E-2C Hawkeye Airborne Early Warning, dar au fost monitorizate independent si de senzorii de bord de pe mai multe F-18.
Day s-a urcat si in varful navei si a privit prin binoclul „Big Eye” la una dintre aceste aparitii, chiar dupa apusul soarelui. Spunea ca arata „ca o lumina alba banala in cer. Nimic uimitor.”
Pe 14 noiembrie, dupa zborul lui Fravor, a decolat un alt pilot, Chad Underwood. El a fost cel care a facut filmul Flir1. Spunea ca avioanele F-18 nu au putut bloca OZN-urile pe radarele lor; le vedea doar ATFLIR, un sistem optic, electric si termic Raytheon AN/ASQ-228, care poate localiza tinte la distante care depasesc 40 de mile marine, in infrarosu si vizual la mijlocul spectrului. Sistemul este destinat in special pentru detectarea si identificarea tactica de tinte si asigurarea directionarii autonome de precizie a armelor inteligente. Underwood a depus marturie abia pe 19 decembrie 2019, deoarece intre timp a devenit instructor de zbor, angajat civil in industria aerospatiala si tata de familie, deci a dorit sa evite ca numele sau sa fie atasat de „nebunia cu «omuletii verzi» de care lumea leaga OZN-urile”.
Subofiterul Gary Voorhis se afla atunci la bordul crucisatorului Princeton, ca tehnician pe sistemul radar al instalatiilor de ultima generatie: „Capacitatea de Angajament Cooperativ” (Cooperative Engagement Capability – CEC) si AEGIS Combat System, care controleaza intreaga capacitate de lupta a complexului de nave, avioane, rachete, torpile etc. Ambele sisteme inregistreaza cantitati imense de date. CEC permite navelor si avioanelor sa puna impreuna informatiile primite pe radare si pe senzori. Cand Voorhis a auzit ca au fost observate niste obiecte neobisnuite, s-a asigurat ca datele sa fie inregistrate in permanenta. Au existat mai multe depozitii similare. Se estimeaza ca sase piloti au vazut obiectele.
Harold Puthoff PhD, cel care a condus stiintific proiectul AATIP, comenta ca – ceea ce este cel mai important – pentru prima data, dispunem de „o fuziune a datelor” intr-o observatie OZN. Deci nu e vorba doar de inregistrari video de la sisteme sofisticate, ci de faptul ca acestea „sunt in conexiune cu datele de la Sistemul de aparare antiracheta AEGIS, de la multe alte platforme militare, ca si cu martori posedand expertiza... Capacitatea noastra de detectare a devenit atat de avansata incat dispare incapacitatea noastra de a vedea exact ce se intampla”.
Intalnirile de pe coasta de est, 2015
Celelalte doua videoclipuri sunt insotite si de exclamatiile uluite ale pilotilor care urmareau obiectul. Clipul Gimbal, de 34 de secunde, prezinta mai multe detalii cheie ale OZN-ului: lipsa unor suprafete portante pentru zbor, lipsa unui sistem vizibil de propulsie, capacitatile de zbor care depasesc tot ce e cunoscut pe Pamant, ca si un posibil camp energetic sau de rezonanta, de natura necunoscuta, inconjurand obiectul. Pilotii spun: Este o drona, frate. E o intreaga flota a acestora. Uita-te pe ASA. Doamne! Toate se indreapta impotriva vantului. Vantul are 120 de noduri dinspre vest. Uita-te la chestia asta, tipule! Asta nu este... sa fie cumva totusi? Asta e un... Ei, daca este un... Uita-te la chestia asta! Se roteste!
Celalalt clip, numit „GoFast”, a iesit la lumina in martie 2018. El surprinde urmarirea pe ATFLIR a unui obiect neidentificat care zbura cu mare viteza, la altitudine joasa. Cand este prins in cele din urma, obiectul merge rapid deasupra apei. Senzorul il scapa, incearca din nou o alta captura, iar la a treia incercare reuseste. Si in acest caz se aud in paralel conversatiile pilotilor: Uau! L-am prins! Hahaha! Wohoo! Ce (...) este chestia asta? Ai blocat o tinta in miscare? Nu. Este un autotrack. Oh, bine. Doamne!, tipule, Wow, ce este asta omule? Uita-te la zborul asta.
Timp de un an si jumatate nu s-a stiut nimic despre sursa acestor doua videoclipuri. Iata ca, pe 26 mai 2019, acelasi colectiv de autori: Helene Cooper, Ralph Blumenthal si Leslie Kean, care dezvaluisera, in decembrie 2017, existenta proiectului AATIP, publicau, tot in New York Times, un articol despre rezultatele unei investigatii avand ca obiect un alt „val” de observatii OZN, de data aceasta unul petrecut pe coasta de est a SUA, in Oceanul Atlantic.
Aici, din vara anului 2014, pana in martie 2015, piloti de vanatoare ai Marinei Statelor Unite din grupul combatant al portavionului USS Theodore Roosevelt au avut o serie de intalniri radar-vizuale cu obiecte zburatoare neidentificate. S-a aflat cu aceasta ocazie ca videoclipurile Gimbal si GoFast fusesera realizate pe 21 ianuarie 2015, in contextul acestor intalniri.
“Chestiile alea erau acolo toata ziua”, a declarat locotenentul Ryan Graves, pilot pe un F/A-18 Super Hornet, care a fost angajat in marina militara timp de 10 ani si care a raportat recent observatiile sale catre Pentagon si catre Congres.
Locotenentul Graves inca nu-si poate explica ce anume a vazut. In vara anului 2014, el si Lt. Danny Accoin, un alt pilot de Super Hornet, activau in escadronul VFA-11 “Red Rippers”, de la baza aeriana navala Oceana, un aeroport militar situat in Virginia Beach, Virginia, care se pregatea sa fie desfasurata in Golful Persic. Cei doi au facut declaratii pentru ziarul New York Times despre intalnirile lor. Si alti trei piloti din escadron au vorbit despre obiectele observate, cu conditia ca numele lor sa nu devina publice.
„Oamenii au tot vazut lucruri ciudate, cu avioanele militare, de zeci de ani”, comenta locotenentul Graves. „Obiectele” se aratau sistematic, uneori la 30.000 de picioare, sau la 20.000 de picioare, ori chiar si la nivelul marii. Ele puteau accelera, incetini, ca apoi sa tasneasca la viteze hipersonice.
Observatiile pilotilor au inceput, de fapt, dupa ce radarele vechi, din anii 1980, au fost modernizate cu un sistem mai avansat. Pe masura ce un avion de lupta dupa celalalt primea noul radar, pilotii incepeau sa vada straniile obiecte.
La un moment dat, intre doua avioane, care zburau in tandem, foarte aproape, a aparut, chiar langa cabina, zburand, un obiect „ca o sfera care invelea un cub”. Incidentul i-a speriat atat de tare pe cei din formatie incat au depus un raport la centrul pentru siguranta zborurilor.
Christopher K. Mellon, fost adjunct al subsecretarului Apararii pentru informatii in Pentagon, a comentat, intr-un articol din Washington Post, ca pe coasta de est, din 2015 incoace, au fost vreo cincisprezece intalniri OZN. In spatele scenei au circulat zvonuri ca ar fi existat cel putin cinci videoclipuri filmate in timpul acestor intalniri.
Noi instructiuni OZN pentru US Navy
In aprilie 2019, marina militara a SUA (US Navy) a emis un nou set de instructiuni clasificate pentru raportarea “fenomenelor aeriene neidentificate” (FAN), (Unidentified Aerial Phenomena – UAP). Oficialii au declarat ca instructiunile vin ca o reactie la rapoartele privind observarea unor aeronave necunoscute, super-avansate, cu care s-au confruntat formatiunile de lupta din US Navy, dar si alte facilitati militare sensibile.
“In ultimii ani, au existat numeroase rapoarte de aeronave neautorizate si/sau neidentificate care au intrat in diverse zone controlate de armata si in spatiul aerian restrictionat”, a declarat marina militara, ca raspuns la intrebarile puse de POLITICO. “ US Navy si US Air Force iau aceste cazuri foarte in serios si investigheaza cu toata atentia absolut fiecare raport”. S-a subliniat ca Marina Militara nu sustine ca marinarii sai ar fi intalnit nave spatiale extraterestre. Dar ea recunoaste ca au existat suficiente observatii aeriene stranii, facute de un personal militar credibil si bine pregatit, pentru ca acestea sa fie inregistrate intr-o evidenta oficiala si sa fie studiate, mai degraba decat sa fie respinse ca niste fenomene apartinand domeniului science fiction.
Pentagonul recunoaste ca a investigat OZN/FAN
Oficialii Departamentului Apararii al SUA sustineau, pana nu demult, ca „Programul de identificare a amenintarilor aerospatiale avansate” (AATIP), din 2008-2012, avea exclusiv obiective aviatice, anume de a evalua amenintarile aerospatiale avansate pe termen lung pentru Statele Unite”, fara nicio legatura cu fenomenul OZN.
Iata ca la sfarsitul lunii mai 2019, un purtator de cuvant al Departamentului Apararii – Christopher Sherwood – a recunoscut, in sfarsit, ca, de fapt, proiectul AATIP al guvernului „a urmarit cercetarea si investigarea fenomenelor aeriene neidentificate” si ca departamentul investigheaza si la ora actuala observatiile privind aeronave neidentificate. El a spus, intre altele: “ Departamentul va continua sa investigheze, prin proceduri normale, rapoartele despre aeronavele neidentificate intalnite de aviatorii militari americani pentru a asigura apararea patriei si protectia impotriva unor surprize strategice din partea adversarilor nostri”.
Oficialii din zona informatiilor exclusesera varianta ca OZN-urile observate sa fie aeronave rusesti sau chinezesti. Cu atat mai remarcabil este – remarcau comentatorii – ca, in sfarsit, Pentagonul a rostit cuvintele: „fenomene aeriene neidentificate” – FAN – (Unidentified Aerial Phenomena – UAP), pe care le-a evitat intotdeauna atunci cand se discuta posibila existenta a OZN-urilor. In plus, el a recunoscut ca investigheaza rapoartele despre ele.
John Greenewald Jr., al carui faimos site web „The Black Vault” arhiveaza documente guvernamentale declasificate, spunea si el: „Sunt surprins ca s-au exprimat astfel, iar motivul este ca in trecut s-au straduit foarte mult sa nu spuna asta”.
Congresul SUA cere lamuriri
In urma tuturor celor de mai sus, fenomenul aparitiilor neidentificate a intrat si in atentia, pe de o parte, a Comitetului pentru Servicii Armate al Senatului si, pe de alta parte, a Comitetului pentru Servicii Armate al Camerei. Inca din aprilie 2018, aceasta din urma comisie a primit un raport al Agentiei de Informatii a Apararii (DIA) asupra proiectului OZN al Pentagonului, denumit AATIP.
Intr-un articol din 16 octombrie 2018, publicat in ziarul The Guardian, Nick Pope, care fusese seful biroului pentru OZN-uri in Ministerul britanic al apararii, scria ca, potrivit unor surse de incredere, cel putin doi dintre pilotii militari implicati au fost deja intervievati, ca si un operator de radare, invitat ulterior.
Oficiali din Congresul SUA si din armata americana au anuntat ca pe 19 iunie 2019, ca urmare a unui numar de solicitari venite din partea membrilor unor comisii importante, trei senatori din SUA au primit un „briefing” clasificat, din partea Pentagonului, privitor la mai multe incidente cu aeronave neidentificate, raportate de marina.
Unul dintre acesti senatori a fost Mark Warner, vicepresedintele aripii democrate a Senatului si vicepresedinte al Comitetului pentru Informatii al Senatului. Un alt exemplu este cel al lui Mark Walker, reprezentant republican din Carolina de Nord, membru marcant al subcomisiei de informatii si combatere a terorismului din Congresul SUA.
Joseph Gradisher, purtator de cuvant al adjunctului sefului operatiunilor navale pentru razboiul informatic, a declarat, raspunzand la solicitarile de informatii din partea membrilor si personalului Congresului, ca oficialii US Navy au oferit o serie de informari in acest sens. De asemenea, aviatorii au raportat pericolele pe care misterioasele obiecte le reprezinta pentru siguranta aviatiei. El a refuzat sa identifice insa cine a fost informat si nici sa furnizeze mai multe detalii cu privire la liniile directoare pentru raportarile de fenomene neidentificate, elaborate pentru flota. La o cerere similara, pentru comentarii, US Air Force nu au raspuns.
Videoclipurile infatiseaza OZN/FAN autentice
Pe 10 septembrie 2019, Marina SUA a recunoscut, pentru prima data, in mod oficial, ca fenomenele continute in cele trei videoclipuri OZN: Flir1, Gimbal si GoFast, sunt imagini cu obiecte reale „neidentificate” care au incalcat spatiul aerian american.
Purtatorul de cuvant al Marinei, Joseph Gradisher, intr-o serie de declaratii pentru media, a precizat ca „Marina desemneaza obiectele continute in aceste videoclipuri ca fenomene aeriene neidentificate” (FAN). Dar, pentru a fi mai clar, US Navy nu spune ca aceste videoclipuri arata o prezenta extraterestra. Gradisher a mai recunoscut ca incepand cu anul 2014, FAN-urile au intrat in spatiul aerian militar de cateva ori pe luna. Gradisher a mai adaugat ca US Navy va aduna, examina si pastra informatiile, dar nu le va pune la dispozitia marelui public.
La 27 aprilie 2020, purtatorul de cuvant al Pentagonului, Sue Gough a declarat, relativ la cele trei videoclipuri, ca „pentru a clarifica orice conceptie gresita din partea publicului cu privire la faptul daca materialele care au circulat au fost sau nu reale sau daca exista sau nu mai multe videoclipuri... dupa o revizuire amanuntita, Departamentul [Apararii al SUA] a stabilit ca lansarea autorizata a acestor videoclipuri neclasificate nu dezvaluie nicio capacitate sau sisteme sensibile si nu afecteaza nicio investigatie ulterioara a incursiunilor militare in spatiul aerian de catre fenomenele aeriene neidentificate”. Cu alte cuvinte, Pentagonul a acceptat ca cele trei videoclipuri pot fi considerate desecretizate legal.
Nick Pope a comentat ca „Ceea ce se incearca sa se minimalizeze, fata de toata lumea, este faptul cutremurator ca guvernul american inca nu stie ce sunt aceste obiecte... Linia Departamentului Apararii este ca obiectele vazute de aviatorii navali in timpul incidentului USS Nimitz raman «neidentificate»”.
Initiative si comentarii
Mai mentionez doua initiative surprinzatoare. Prima este aceea ca asa-numita Academie To The Stars (TTSA), cea care a asigurat de fapt desecretizarea proiectului AATIP si a celor trei videoclipuri, a incheiat, pe 17 octombrie 2019, un contract, de 26 de pagini, de cooperare in cercetare si dezvoltare cu Pentagonul, mai exact cu Comandamentul de Dezvoltare a Capabilitatilor Combatante a Armatei Statelor Unite (in special cu Centrul de Sisteme de Vehicule de Teren) pentru studierea si exploatarea unor materiale presupus recuperate din OZN-uri... Contractul promite Armatei SUA „acces la solutii avansate” folosind materiale aflate in posesia TTSA, pe care „le va inmana expertilor militari, spre a fi testate pe facilitati guvernamentale”.
O alta initiativa, din 23 octombrie 2019, este proiectul UAP eXpeditions, avand ca obiectiv urmarirea OZN-urilor de pe coasta Californiei prin imagini din satelit, ca si prin camere in infrarosu si senzori, binocluri, telescoape portabile, precum si camere digitale cu teleobiective de mare putere, plasati pe o mica nava in larg.
In incheiere, drept comentarii, observam ca se pare ca acele „dovezi speciale”, pe care le tot cer scepticii, de zeci de ani, incep incet-incet sa apara. Christopher Mellon in noiembrie 2019 spunea ca a fost motivat de discutiile cu aviatori de exceptie, care au relatat ce anume au vazut, in plina zi, o perioada lunga de timp, observatii coroborate de cele mai sofisticate sisteme de senzori de aparare a aerului existente pe Pamant, simultan de pe mai multe platforme, operate de mai multe persoane independente. „La un asemenea nivel de dovezi, orice persoana rezonabila ar trebui sa spuna – fenomenul este real si ar trebui sa procedam in consecinta”.
Luis Elizondo fostul sef al proiectului AATIP arata si el ca navele neidentificate nu au zgomotul si fumul, vizibile de departe, al aeronavelor cunoscute, nici efectele frecarii, ale ionizarii atmosferei, sau bang-ul sonor. Si au fost inregistrate oficial cu viteze de peste 21.000 km/h, iar neoficial, cu viteze mult, mult mai mari. El a adaugat: „Atentie, acestea sunt fapte inregistrate prin aparatura militara de ultima generatie si nu ca bunica a vazut niste lumini in curtea din spate”.
Elizondo comenta insa si reactia pe care a constatat-o in Pentagon, dar care este caracteristica si pentru restul populatiei, privind realitatea fenomenului OZN: „aproximativ 30% dintre oameni, dupa experienta mea, nu reusesc absolut sa o proceseze. E prea mult; ei nu vor sa vorbeasca despre asta. Chiar nu vor sa se gandeasca la asta, indiferent de motiv. Si eu respect acest lucru”.
Dan D. Farcas