La inceputul anului 2015, CIA se lauda pe internet ca cel mai popular articol al sau a fost cel postat pe 29 decembrie 2014 si intitulat: „Rapoarte ale unei activitati neobisnuite pe cer, in anii '50? Am fost noi”. Aceasta afirmatie a devenit imediat, in cultura populara, stirea ca s-a gasit explicatia intregului fenomen OZN – anume ca ele ar fi avioane spion, de tip U2.
Robert Sheaffer este un investigator sceptic al fenomenelor paranormale, intre altele oponent al originii extraterestre a fenomenului OZN. Cu atat mai interesanta a fost luarea sa de pozitie impotriva acestei afirmatii aberante. El observa ca in acest articol, s-a reluat afirmatia, mai veche, precum ca, in anii 1950 si '60, zborurile de recunoastere de mare altitudine, conduse de CIA si implicand avioanele U-2 si ulterior SR-71, au fost responsabile pentru jumatate din totalul rapoartelor OZN. Media a preluat imediat stirea, tratand-o in mod neprofesionist si senzationalist, cu titluri precum „CIA admite: Toate OZN-urile din anii 1950? Noi am fost”. Sheaffer da ca exemple in acest sens agentiile Foxnews sau Newser.


Aceasta pretentie a CIA a realizat un lucru: i-a unit pe scepticii si pe sustinatorii fenomenului OZN in proclamarea ei ca neadevarata – scria Scheaffer – Putem sa avem opinii diferite pe orice altceva, cu exceptia faptului ca aceasta afirmatie este un nonsens.

Informatia privind avioanele U2 luate drept OZN-uri a fost enuntata mai intai intr-un raport emis de catre CIA si intitulat „CIA si Programul U2, 1954-1974”. Documentul, initial secret, a fost rescris in 1998 si nu demult desecretizat. In el scrie: „Testarea avionului U2 de mare altitudine a condus in curand la un efect secundar neasteptat: o crestere extraordinara a numarului de rapoarte privind obiecte zburatoare neidentificate. La mijlocul anilor 1950, cele mai multe avioane comerciale zburau la altitudini intre 10.000 si 20.000 de picioare, iar avioanele militare, ca B47 si B57 operau la altitudini sub 40.000 de picioare. Prin urmare, odata ce U-2 a inceput sa zboare la altitudini de peste 60.000 de picioare, controlorii de trafic aerian, au inceput sa primeasca un numar tot mai mare de rapoarte OZN”. Poate fi justificata afirmatia de mai sus? – se intreaba Sheaffer – si tot el raspunde: Nu! Fenomenul OZN fusese raportat nu doar de pilotii de avion, catre controlorii de trafic aerian, dar si de observatori de la sol.

S-a mai afirmat, in documentul CIA, ca observatiile au condus la proiectul Air Force numit Blue Book, care a colectat toate rapoartele de OZN-uri. Anchetatorii Air Force sunau cu regularitate personalul proiectului CIA de la Washington pentru a verifica daca OZN-urile raportate nu au fost cumva avioane U-2. Acest lucru ar fi permis eliminarea majoritatii rapoartelor OZN, desi ei nu au putut dezvalui autorilor observatiilor adevarata cauza.

Ufologul Mark Rodeghier de la CUFOS l-a contactat pe locotenent-colonelului (r.) Robert Friend, care fusese seful Blue Book intre 1958 si 1963, privitor la afirmatia ca jumatate din observatiile OZN au fost avioane spion. Daca cineva stia despre acest lucru, el era acela. Friend a raspuns „Este absolut neadevarat si ridicol... Blue Book nu a primit mai multe rapoarte de la piloti si de la controlorii de trafic aerian, dupa ce U-2 si-a inceput de zborul”. Mai mult, Friend nu si-a putut aminti de niciun caz OZN care ar fi fost cauzat de vreun zbor cu echipaj uman de recunoastere.

Si analistul de fotografii OZN Bruce Macabee spune ca pur si simplu „Explicatia OZN data de CIA este absurda”. Lung de circa 20 de metri, cu deschiderea aripilor de circa 30 de metri, zburand la o altitudine de peste 20 de kilometri, avionul U-2 era, in esenta, invizibil in timpul zilei. Nu lasa nici dara de condens in urma sa, din cauza lipsei de umiditate la acea altitudine. La urma urmei, el fusese chiar destinat sa fie invizibil! Vopseaua de acoperire reducea posibilitatea de a fi zarit inainte de rasaritul si dupa apusul soarelui. Fisierele Blue Book sunt acum publice, si oricine poate verifica cand, unde si ce aparitii au fost raportate. Concluzia este: nu exista absolut nicio corelatie intre orele si locurile rapoartelor OZN si zborurile U2.

Intorcandu-ne in luna august a anului 2013, Alejandro Rojas de la asociatia Open Minds a ridicat o alta problema fata de pretentia CIA privind zborurile U2, care au inceput in 1954: Se spune ca martorii au inceput sa scrie scrisori catre Air Force, si ca „aceasta, la randul sau, a condus la operatiunea Blue Book a Air Force”. Este o afirmatie total neadevarata. Proiectul Blue Book, ancheta oficiala a US Air Force privind OZN-urile, si-a inceput activitatea in 1951, si a fost de fapt al treilea proiect Air Force pentru a investiga OZN-urile. Primul fusese Proiectul Sign, inceput in 1948, care apoi a devenit Proiectul Grudge in 1949, si in cele din urma Blue Book in 1951. Pretentia CIA dupa care zborurile U2 ar fi dus la crearea proiectului Blue Book este deci imposibila, intrucat acest proiect precede zborurile U2 cu mai multi ani, dupa ce mai fusesera si alte asemenea proiecte pentru a investiga aparitiile de „farfurii zburatoare”. Pentru ce vine CIA cu o astfel de afirmatie absurda? E greu de spus. Unii vad in aceasta o incercare sinistra de dezinformare. Sheaffer nu crede ca e cazul, deoarece in acest caz CIA ar fi venit cu o poveste care nu este atat de clar falsa. Din nota de subsol a afirmatiei „o jumatate din totalul rapoartelor OZN” se spune ca „Informatiile au fost furnizate de James Cunningham...”. Despre acesta, Sheaffer a gasit ca a fost pilot in marina militara si a devenit ofiterul administrativ pentru U-2, in aprilie 1955. Cunningham derula managementul de zi cu zi al programului U-2 si aducea in atentia lui Richard Bissell, seful programului, problemele mai complexe. Mai tarziu, Cunningham a servit ca director adjunct al Oficiului de activitati speciale si apoi ca asistent special al directorului adjunct pentru stiinta si tehnologie. Cu alte cuvinte, el a fost un birocrat in programul U-2. Ce putea sa stie despre istoria rapoartelor OZN, si despre investigatiile OZN? Nimic, se pare, cu exceptia a ceea ce a inventat in afirmatia sa de mai sus. Lumea ufologiei este plina de laudarosi care exagereaza (daca nu cumva fabrica) evenimente, pentru a parea mai importanti. Autorii raportului CIA par sa fi imortalizat astfel o lauda neintemeiata a unui birocrat de programe, si au transformat-o intr-una dintre acele „fapte” de care, practic, toata lumea a auzit, si in care practic toata lumea crede, dar care nu are nici un fundament in realitate.

Joomla templates by a4joomla