Două cazuri OZN.

Primul îl găsim în ”Orion”, prima revistă românească de astronomie:

”D. dr. I, Plemely, din Cernăuţi profesor de matematici a făcut o observațiune foarte ciudată. În seara de 4 Mai, d-sa a observat un corp ceresc luminos, care venea din spre sud cu repeziciune din ce în ce mai mare; s'a urcat pana la 45⁰ înălţime, apoi micşorându-şi viteza s'a îndreptat spre N. N. V. și a dispărut la 20° înălţime după un nor. - Acest fenomen presenta o înfăţişare stetară şi a durat trei minute. Bine înţeles nu putea să fie un bolid aşa cum vedem de obicei şi mai lesne se poată admite că era un mic corp oeresc, care se afla la o înălţime colosală, strălucirea lui datorindu-se nu intrărei lui în atmosfera pământească, de care trebuie să fi fost departe, ci razelor reflectate ale soarelui, Profesorul von Hepperger din Viena i-a calculat elementele parabolice, după trei posiţiuni însemnate de observator și a găsit că diametrul corpului in chestiune putea să fie de 100 m”1.

Al doilea îl prezentăm în varianta Călin N. Turcu:

”1905, vara, Horodnicul de Sus, jud. Suceava, Bucovina.

Dr. I.P., originar din Craiova, a văzut într-o seară a anului 1905, în apropiere de Rădăuți, un obiect alungit, în formă de farfurie, mai mare ca Luna. Era foarte viu luminat de o sursă luminoasă proprie și zbura constant spre vest. Martorul a mărturisit că această observație a declanșat în el un foarte pronunțat sentiment de neliniște”2.

Observăm câteva puncte comune:

- același cadru temporal: 1905/1910;

- același cadru zonal: în acea perioadă, Cernăuți și Horodnic, ambele din Bucovina, aparțineau de Imperiul Austro-ungar; distanța dintre ele - 50 km în zbor de pasăre;

- ambele raportări sunt făcute de un doctor, ale cărui inițiale sunt I.P.

Să fie vorba despre o coincidență sau avem de a face cu unul și același raportor? Este întrebarea pe care și-a pus-o dl. Dimitrie Olenici și pe care a înaintat-o spre studiu ASFAN-ROMÂNIA3.

Dl. Olenici și-a extras informațiile dintr-un site de limbă engleză despre istoria ufologiei și observațiilor ufologice din URSS. Nu doar că nu era o sursă primară, dar i-a indus și o confuzie lingvistică: Craiova, redată greșit Craoiva, a fost legată de… Cracovia (Polonia).

Deși tardiv (dl. Olenici a contactat ASFAN-ROMÂNIA în 2005), suntem în măsură să lămurim problema.

”Dr. I, Plemely, din Cernăuţi profesor de matematici” nu spune la prima vedere mare lucru. Pentru cănumele e redat greșit. Este vorba de matematicianul Josip Plemelj (1873-1967) și vă invităm să-i consultați bogata biografie pe wikipedia.

Al doilea caz provine dintr-o scrisoare (cca. 1968+), trimisă lui Ion Hobana de un corespondent care și-a solicitat anonimatul. Este rezumată în volumul ”Les OVNI en urss et dans les pays est”, de unde a preluat-o (prin traducere) și C.N. Turcu. Iată cum este introdus rezumatul cazului:

”Le Dr I.P., mainenant retiré de ses activités, originaire de Craïova, ..,.”4.

Cu tot umorul dlui. Ion Hobana, este greu de crezut că se referea la un mort prin sintagma ”în prezent retras din activitate”. De remarcat că deși Hobana/Weverbergh prezintă și celălalt caz5, nici măcar nu au sesizat eroarea I. Plemely/ Josip Plemelj.

În concluzie, avem de a face cu raportori distincți. O simplă coincidență, amplificată de necunoașterea surselor primare, transliterații greșite, citări incomplete și un gram de patriotism local, că nu suntem români degeaba.

Împreună cu fratele său, dl. prof. univ. Dimitrie Olenici a înființat în comuna comuna Horodnic de Jos (nr. 491), un observator astronomic popular și un planetariu (”primul planetariu privat din România” și probabil singurul planetariu sătesc de pe tot globul pământesc).

 

Note:

1*** - ”Un fenomen ciudat”, în ”Orion. Revistă mensuală de astronomie populară”, an III, nr. 11/iulie 1910, pg. 156-158. În același articol este semnalată o observație (Tecuci, 18 iulie) care se coroborează cu cea din Cernăuți;

2Călin N. Turcu - ”Repertoriul OZN din România”, Ed. C.I.D, București, 2020, pg. 40;

3ASFAN-ROMÂNIA. Fond Arhivă Corespondență;

4Ion Hobana, Julien Weverbergh - ”Les OVNI en urss et dans les pays est”, Ed. Robert Laffont, Paris, 1976, pg. 289-290;

5Idem, pg. 272-273.

 

Vlad-Ionuț Musceleanu,

colaborator extern ASFAN-ROMÂNIA
Joomla templates by a4joomla