Daca doriti sa raportati o observatie, sau doriti sa participati la activitatile noastre, luati legatura cu noi prin telefoanele: 0774579986, 0723181084, 0745875252, sau la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. Vizitati-ne si pe FACEBOOK  *  BIBLIOTECA ASFAN
Link la circa 450 de articole OZN Conferinta OZN Romania din 10 mai 2014 Doua carti despre fenomenul OZN...
NOUTATI PE SITE:
doua articole importante, trimiteri la alte peste 70 de articole, sase noi aparitii TV, Conferinta OZN la Roma

barbutiuCapitanul comandor in retragereMihai Barbutiu a avut, ca pilot militar, patru intalniri dramatice cu fenomene aeriene neidentificate. El a decis sa faca publice aceste incidente abia tarziu, fiind pensionar.

Mihai Barbutiu, nascut la Arad, pe 21 februarie 1929, , a fost pilot aviator militar din 21 august 1951, mai tarziu cu brevet pe avioane supersonice, apoi pilot civil din 23 mai 1974, pe AN 24, iar din 1977 pana in 1979 pe TU-154 B. In cadrul discutiilor pe care le-am avut cu el la Arad, in 4 martie 2015, inclusiv in cadrul unei emisiuni televizate cu Sorin Ghilea, la TV Arad, Mihai Barbutiu a relatat patru intalniri cu obiecte neidentificate. Mai jos, am transcris, la persoana intaia, cu minime modificari, aceste relatari, coroborate si cu unele inregistrari anterioare, pastrand cat mai fidel stilul sau oral.

1. Cazul de la Caracal

Sa incepem cu cazul de la Caracal. In vara anului 1957, intr-o seara, eram numit conducator de zbor pentru aerodromul de rezerva Craiova. Daca decoleaza un pilot de la un alt aerodrom, si e un caz special in zbor, aici puteam sa ii dam ajutorul necesar daca venea la aterizare. La un moment dat, am fost alarmati ca sa mergem la statie. Statia asta e un punct de conducere a zborului care se gaseste pe pista de aterizare, ca sa fie avionul condus direct, sa-l ajute la aterizare, daca-i cazul. M-am dus la statie si am auzit ca a fost vazuta o tinta neidentificata. Cei de la radiolocatie urmareau obiectul dar nu aveau date exacte... tinta cand aparea, cand disparea... Pentru interceptare, de la Craiova decolase un coleg de-al meu, capitanul Adalbert Bodis, actualmente comandor in retragere, care traieste la Cluj. Zbura cu un MIG-17, primele avioane cu radiolocatie. Il auzeam cum vorbeste de sus, ca urmareste tinta sau ca nu o mai vede...

Eram cu un sergent care conducea aceasta statie, un militar in termen, ca atunci armata era pe trei ani. Era un sergent bine instruit, pe nume Gigartu, un baiat de prin partile Bucurestiului. La un moment dat am vazut amandoi ca dinspre Deveselu, din partea caii ferate, vine un obiect zburator catre noi, catre punctul de comanda. Ca masura de siguranta, ca putea fi un avion militar strain, zic sergentului hai sa ne bagam sub statie, sa nu vina cumva sa traga cu mitraliera in noi. Si ne-am bagat sub statie, ne-am ascuns in spatele rotilor. Era un camion „ZIS” din ala foarte mare, cu sase roti, care ne puteau feri de gloantele de mitraliera sau daca aruncau vreo grenada. Asta nu s-a intamplat, dat m-a surprins ca nu se auzea niciun zgomot. Am scos capul sa ma uit si am vazut o lumina circulara, cu diametrul in jur de cincizeci sau o suta de metri. Era o luminozitate aproape ireala, vedeam ca si ziua, se vedea firul de iarba... M-am intrebat ce o fi, dar n-am vazut forma obiectului, doar fascicolul de lumina si atat... Nu se vedea nimic altceva... Cum te uiti intr-un proiector si nu vezi decat lumina proiectorului... M-am bagat din nou sub statie, dupa care lumina a disparut... Totul a durat cam 20 de secunde. Am iesit de sub statie si am vazut obiectul; mergea inspre est... Atunci am comunicat prin radio colegului meu Bodis ca obiectul a trecut acum la verticala punctului si se indreapta spre Olt, spre Slatina... Bodis a plecat dupa el, dar nu l-a mai gasit.

Nu mi-a s-a cerut atunci sa fac niciun raport, dar ne-au sfatuit sa pastram incidentul intre noi...

2. Cazul Cluj-Oradea

In 1958 am fost mutat la Timisoara, la regimentul de vanatoare-interceptare si aici am trecut prin diferite functii, pana am ajuns comandant de escadrila. Prin 1966-67, eram intr-un zbor, din zona Clujului, catre Oradea, pe doua supersonice MIG 19, fiecare de un singur loc.

La un moment dat, am vazut in fata un obiect. Pe colegul meu, colonelul Gheorghita, il vedeam pe radar, dar nu si obiectul. L-am intrebat daca el vede obiectul prin radar. Mai zice, il vad cu ochiul liber dar pe radar nu vad nimic. Atunci statia de la punctul de comanda, de la sol, s-a implicat in discutiile noastre si ne-a intrebat ce vedem. Am relatat ca e un obiect aici pe care nu-l vedem la radar dar cu ochiul liber il vedem. Dar nu vedeam ce era... Am vazut doar luminile de pozitie, flash-ul care se aprindea alternativ... rosu cu verde alternat... rosu sus, verde jos... Nu putea fi confundat cu un avion. La luminile de pozitie ale avioanelor aceste culori sunt la capetele aripilor, nu sunt atat de puternice si au alte nuante. Aici a fost un rosu puternic si un verde foarte puternic. Dar un verde pe care nu-l are nici verdeata cea mai cruda a ierbii, iar rosul era un rosu inchis, De altfel un avion s-ar fi vazut si pe radar...

Cu asta s-a terminat, am venit jos... Am fost chemat la Bucuresti, am dat cu subsemnatul, cum ii zicem, ca nu divulgam, ca nu spunem nimic... Pe atunci erau secrete mai stricte ca acuma, secrete militare...

3. Un obiect imens

Urmatorul incident a fost o luna sau asa ceva mai tarziu, in acelasi an, tot intr-o noapte. Era un front atmosferic, cu o masa compacta de nori, de pe la 6500 de metri la 10500. Zburam, cu aparate MIG-19, la 12500 de metri, cu coechiperul meu, Dumitru Raducanu. Era un oltean zdravan, de la Targu Carbunesti, un pilot si un coleg exceptional. Executam o interceptare, un zbor de rutina pentru pilotii de vanatoare. Colegul meu a fost tinta, „avionul infractor” cum s-ar spune, iar eu, ca vanator, dirijat de punctul de comanda de la sol, m-am dus in jurul lui, l-am interceptat. Dupa interceptare am zburat amandoi in formatie, urmand sa venim acasa.

Sus era o Luna cat roata carului. Era o lumina atat de puternica incat puteai sa citesti... Nu aveam nevoie de luminile aparatelor de bord ca vedeam cu ochiul liber absolut tot. La un moment dat, am vazut in fata mea, cu ochiul liber, la o distanta destul de mare, un obiect zburator. Eu n-am zis nimica, pentru ca stiam ce patisem atunci cand am fost cu Gheorghita... ma gandeam ca o sa zica astia de la punctul de comanda ca iar vede Barbutiu ceva... Am zis sa vorbeasca colegul. Iar Raducanu sesizeaza si el si-mi spune sefule, vezi tinta aia din fata noastra? Ii spun nu-i nimica mai, tu ai orbu’ gainilor, nu e nimica... Hai sefule, da o dracului, ce nu-l vezi? E acolo in fata nostra, e mare...

Imediat s-a sesizat punctul de comanda de la sol si a intrebat – Ce e acolo? Ce vedeti? Asa ca, fiind eu comandant, ii raportez ca e un obiect neidentificat. Radarele de la sol nu vedeau decat cele doua avioane. Atunci punctul de comanda ne-a cerut sa incercam sa-l fortam sa vina la aterizare. Zic eu, nu am cum sa-l fortez ca am combustibil cam putin, dar sa ramana Raducanu. Raducanu, pe atunci maior, a primit imediat un ordin, ca sa-l aduca la aterizare si sa traga un foc de avertisment, conform dispozitiilor in cazul interceptarii unui obiect neidentificat, sau al unui avion strain ratacit.

Eu am primit ordin sa plec, dar totusi curiozitatea m-a amanat si m-am dus sa vad obiectul respectiv. M-am dus in apropierea lui. Cand am trecut pe sub el, m-a surprins ca vreo zece-cincisprezece secunde am stat in conul de umbra aruncat de obiect de la lumina Lunii... In tot acest timp am simtit o „presiune electrica”; era ca in apropierea unui camp electric foarte puternic. Aparatele de navigatie se invarteau. Am fost la vreo cinci sute de metri de el ... Dar e greu sa stabilesti niste distante cand nu ai repere de control... Era de zeci de ori mai mare ca mine... Cat un teren de fotbal... Era cenusiu, avea forma circulara, nu avea aripi, nu se vedeau hublouri ... Avea doua lumini, sus si jos... flash-uri pe care le folosea frecvent... Jos rosu, dar un rosu inchis si atat de strident... si sus un verde cum nu exista aici pe Pamant si un flash atat de puternic incat ziceai ca-i fulger. Si se vedeau pe obiect diferite neregularitati sau asperitati... chiar locuri pe unde poate ieseau nave mai mici... Aveam cunostinta de aparatele existente ale rusilor, ale americanilor, ale tuturor statelor, dar nu stiu sa fi existat asa ceva. Atunci mi-am zis ca e un obiect de pe o alta planeta... Deci l-am vazut cu ochii mei, nu e ca mi-a povestit cineva...

In fine, am inclinat avionul si am inceput coborarea. Am intrat in nori si am iesit din ei la vreo 6500 de metri, avand Salonta in dreapta mea, jos Aradul, iar mai departe Timisoara.

Raducanu primise ordin sa traga o salva de avertisment. A spus ca a armat tunurile si se apropie de obiect, pregatindu-se sa traga o salva, pentru ca acesta sa-l urmeze. Dar, in momentul in care a raportat asta, zice hoppa! A disparut tinta! Nu mai e obiectul... Pe mine m-a umflat rasul. Dar cand intamplator m-am uitat in spate am vazut ca obiectul era in formatie cu mine. Atunci – sa va spun cinstit – m-au trecut fiorii reci. N-am mai ras. Cine stie cum imi era figura; sa nu credeti ca noi aviatorii nu ne speriem, suntem si noi oameni. Nu puteai sa stii ce intentii are... Dar automat am raportat la statie ca obiectul este in dreapta mea si atunci am primit ordin sa incerc sa cad in spatele lui si sa armez eu tunurile, sa-l fac sa vina la aterizare. Am spus ca am inteles, dar eu, cinstit sa fiu, am zis ca daca asta are o asemenea putere de manevra si asa se plimba, n-o sa ma duc eu sa trag cu tunul. Am zis in sinea mea, ca daca astia detin o tehnica atat de avansata, daca eu armez acuma tunurile si trag, s-ar putea sa imi explodeze proiectilul pe teava. Si atunci mi-am spus ca tunul pot sa-l armez si jos, cand ma apropii, fiindca practic nu ma puteau controla cand am armat tunul.

Am efectuat o manevra foarte stransa, dar n-am putut sa-i cad in spate ca el ramanea mereu in aceeasi pozitie fata de mine... se misca cum ma miscam si eu... La un moment dat insa, obiectul a trecut in fata mea, a facut un viraj, a luat-o spre Serbia si a inceput sa urce. Si am inceput si eu sa urc cu el, fara sa-mi dau seama... Reflex am bagat motoarele si tot... Pe un avion de vanatoare la care aveam peste 4000 de ore de zbor, nu se punea problema pilotajului.

Avionul a urcat repede. Norii au inceput sa se termine. De la Timisoara nu mai erau nori, decat asa, franturi de nori, iar cand am ajuns la 10000 de metri si m-am uitat in jos eram exact deasupra Belgradului. Vedeam Dunarea cum serpuieste in lumina Lunii... Eram intr-o perioada buna de relatii cu Iugoslavia si nu se punea problema... Treceau si ei la noi si nu ziceam nici noi nimic. Si intram si noi... La viteze de astea mari, a trece 40-50 de kilometri e ca si cum te-ai duce zece pasi. Cand faci un viraj la viteze de o mie si ceva la ora, va dati seama cat e raza...

Obiectul era in fata mea, a continuat sa zboare. Eu am raportat ca nu mai am combustibil si ma intorc acasa. S-a aprins becul ca eram la limita... Am facut virajul si am venit la aterizare. Nu credeti ca m-a condus pana la aterizare? Ca el, sau alta nava mica iesita din el, asta nu pot sa precizez, ca deja cand am coborat la inaltime mica, nu mai era vizibilitatea asa de buna si obiectul nu-l mai vedeam cum l-am vazut sus, la 12000 de metri, dar era acolo.

Cat timp am urmarit obiectul am facut si fotografii. Toate avioanele aveau fotomitraliera fiindca indiferent in ce tragi, tinta terestra, ori tinte aeriene, fotografiezi. Trebuia sa aduci poza ca l-ai prins. Si cand am venit acasa, i-am spus maistrului, ca aveam un maistru care se ocupa cu fotografiile noastre aeriene, i-am spus mai Jila (ca asa-l chema) scoti filmul si-mi faci si mie o copie dupa el si maine dimineata mi-l dai. A doua zi dimineata cand am venit, maistrul zice: a venit ofiterul de la contrainformatii, mi-a luat caseta cu filmul si nu am mai putut sa va fac... nu le-a vazut nici Jila, ca ofiterul a luat de la el caseta nedevelopata. De atunci nu a mai stiut nimeni nimic de acele poze. Deci era atat de serioasa si asa de secretoasa problema...

Cu asta s-a terminat. Am dat cu subsemnatul, ca nu vorbim, nu spunem... Asa se tratau atunci aceste lucruri... cum se trateaza de fapt si astazi...

4. Un avion avariat

Un alt caz, in care au existat si dovezi materiale, s-a petrecut in 1970 sau 71, tot la baza din Timisoara. Veneam dintr-o misiune de zbor, cu un MIG-21. Era 12 noaptea; am trecut la verticala, si am spus ca ma inscriu in tur de pista... asa se obisnuieste cand venim la aterizare... Sunt patru viraje, sau doua viraje de 180 de grade, ca sa vii sa te axezi precis la aterizare. Am lasat Timisoara in stanga, ca sa nu supar oamenii fiindca reactorul ala face un zgomot puternic... motoarele puternice, va dati seama... am zis sa nu sperii lumea. Cine doarme sa doarma, ca eu daca lucrez, asta mi-e meseria...

Si, mergand spre sud, la un moment dat, la altitudinea de 500 de metri, am intrat intr-o scuturatura puternica. Era ca si cand am fi intrat in [remurul ?] unui alt avion; ca jetul de la un alt avion este turbionar ... cand intri cu avionul intr-o zona ca asta, atunci avionul este aruncat asa... este ca Dracu’... Si dintr-o data am simtit o lovitura puternica si am vazut foc, o lumina puternica.... Nu mi-am dat seama rapid ce s-a intamplat, dar am zis ca m-am ciocnit cu cineva. M-am prins puternic de manse si primul lucru a fost ca am raportat ca ma catapultez ca m-am ciocnit cu cineva, ca aici pe mansa de gaze am si butonul de la radio. Ca sa ma catapultez, am ridicat picioarele sus pe scarita si m-am pregatit si cu spatele, ca sa nu-mi rupa sira spinarii, ca socul este foarte mare, fiindca sunt sapte cartuse sub scaun, si te arunca la 45 de metri inaltime...

Dar cand am vazut ca avionul nu se prabuseste si continua sa zboare, am pus mana stanga pe mansa si am vazut ca raspunde. Atunci am prins cu mana dreapta, am redresat si am raportat ca nu m-am catapultat, ca avionul raspunde la comenzi si ca incerc sa vin la aterizare. Am condus cu frica-n san ca nu stiam ce s-a intamplat... Eu nu vazusem niciun obiect si nici radarul nu vazuse absolut nimic. Dar puteam sa am o ruptura, puteam sa am ceva, zic cine stie cum e cand scot trenul de aterizare... dar trenul a iesit normal. Am venit la aterizare... era ultimul zbor in seara aceea, era 12.30. Intre timp, dupa cele intamplate, comandantul diviziei, generalul Puiu, era si el acolo, a fost si inginerul sef de regiment, si era si inginerul sef de divizie, doctorul, salvarea, cum se intampla in asemenea situatii.

Tehnicul meu de avion, mi-a pus scara, m-am dezlegat de chingi si am coborat din avion. Vine generalul Puiu din partea stanga la mine; ca pilotul coboara pe partea stanga si zice: ce-ai patit mai? Aaaa... zice, n-ai nimic ma, ai pierdut rezervorul suplimentar... Sub burta avionului aveam un rezervor mare de combustibil, care era deja gol, fiindca prima data se consuma cantitatea din el, ca atunci cand vii la aterizare sa fii cat mai usor. Focul nu fusese altceva decat ca mi-au intrat cartusele pirotehnice in functiune si mi-au largat rezervorul central de sub burta.

Da-l dracului, zice generalul, nu-i nimica... te-ai jucat, ai bagat degetul cine stie pe acolo... Ii spun, domnule general, cum sa ma joc? Si dumneavoastra sunteti pilot, dumneavoastra cand zburati va jucati la contact? Ala-i si contactul tunului si al rachetei ... si e sigilat. Iar sigiliul nu era rupt, totul era intact.

Cu asta s-a terminat. El a mai spus ca maine avem treaba, ca si asa am pierdut destul de mult timp... s-a urcat in masina cu inginerul sef de divizie si au plecat. Au ramas inginerul de regiment acolo cu mine, unul Gigi Grasu, care traieste, e la Bucuresti, si tehnicul de avion. Cat discutam eu cu Grasu, tehnicul de avion, care facea controlul, turul avionului, zice sefu’, vino sa vezi ceva... Aripa dreapta si cea stanga, au cate doua lansatoare de rachete... Si cand ne ducem in dreapta, lansatorul de rachete de la incastrarea planului era indoit cam la 30 de grade, iar celalalt cam la 15 grade... Pe lansatoare nu erau rachete, fiindca nu zburam cu rachete decat in misiuni reale. Cand am vazut treaba asta am ramas perplex; inginerul la fel. Lansatoarele nu sunt niste tevi oarecare de metal, sunt niste bare de otel, lungi de un metru jumate, facute dintr-un dintr-un aliaj special crom vanadiu, care nu se indoaie pentru orice. Ele trebuie sa reziste la plecarea rachetei, ca atunci cand ai lansat racheta, ca sa plece din lacat, ai nevoie de o forta extraordinara...

Si cand am vazut barele alea indoite... Mi-am dat seama ce soc, ce lovitura a fost... ca asta a produs practic plecarea rezervorului suplimentar. El e facut in asa fel ca la un soc puternic se declanseaza automat capsele pirotehnice si arunca rezervorul. Este aruncat ca sa nu loveasca ampenajul orizontal sau vertical, care-i organul principal de comanda al avionului. I-am spus atunci inginerului: mai Gigi vezi dimineata sa calculezi cam ce forta, ce soc am avut de a dus la indoirea celor doua lansatoare...

Eu am dat iar cu subsemnatul... Avionul a fost tras la hangar; dimineata a venit inginerul sef... ne-am intalnit acolo la avion... zice mai Misule nu stiu... ca era prieten cu mine, eram in acelasi grad toti si... eu fiind comandantul escadrilei respective, eram in relatii foarte bune cu el... ca si cu comandantul diviziei, care mi-a fost coleg de promotie... S-a constatat ca si lonjeronul principal de la aripa a fost afectat, deci ca avionul nu mai prezenta siguranta. A si fost scos din uz. Mi s-a scos din evidenta...

Mi-am zis ca dupa acest incident politia o sa ne comunice ca m-am ciocnit cu un avion, ca ala a cazut jos, s-a prabusit... Dar daca era un alt avion, trebuia sa fi fost vazut pe radar, vizual, sa se si auda... A doua zi, a treia zi, saptamana urmatoare, am tot asteptat. S-a luat legatura cu rusii, ungurii, cu tot, ca daca au avut ceva in aer... ca nu m-am putut lovi de orice. Nu s-a aflat nimic. Pentru mine ramane si astazi o enigma cu ce m-am lovit, ce mi-a indoit lansatoarele.

Mentionez ca toamna a venit militia ca avem o bomba cazuta in lanul de floarea soarelui care atunci se colecta. Generalul Puiu spune: bai du-te sa-ti iei bomba. Era rezervorul meu, infipt in pamant, fara nicio zgarietura... Deci ipoteza care zicea ca rezervorul meu ar fi lovit rampa de lansare, nu era adevarata. Era si la mintea cocosului... Doua obiecte care au aceeasi viteza si cumva se ating, nu pot produce o lovitura puternica... Cel mult se face o respingere. Deci era exclus ca rezervorul sa fi lovit rampele de lansare, intrucat l-am gasit intact. Apoi s-a dat uitarii toata treaba...

Comentarii ale domnului Barbutiu

Eu inteleg ca se tin secrete astfel de intalniri, pentru ca nu se vrea ca lumea sa stie ca nu suntem unicii aici in Universul asta si ca suntem vizitati de fiinte extraterestre, adica de nave extraterestre care vin pe Pamant si controleaza spatiul nostru aerian. Sunt, in mod cert, si actiuni din partea autoritatilor, ca sa nu trezeasca spaima si actiuni adverse in oameni... Asta este cauza principala... Va dati seama, daca lumea ar sti precis ca misuna astia printre noi... am incepe sa ne omoram unii pe altii... Dar oamenii incep deja sa se obisnuiasca... prin toate cate se arata la televiziune...

Puteti urmari si filmul facut de Sorin Ghilea, la TV Arad, in care Mihai Barbutiu isi povesteste pataniile



Joomla templates by a4joomla