Daca doriti sa raportati o observatie, sau doriti sa participati la activitatile noastre, luati legatura cu noi prin telefoanele: 0774579986, 0723181084, 0745875252, sau la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. Vizitati-ne si pe FACEBOOK
Link la circa 450 de articole OZN Conferinta OZN Romania din 10 mai 2014 Doua carti despre fenomenul OZN...
NOUTATI PE SITE:
doua articole importante, trimiteri la alte peste 70 de articole, sase noi aparitii TV, Conferinta OZN la Roma

Este Pamantul o rezervatie a extraterestrilor?    
Rapiri OZN
In noaptea de 15 octombrie 1957, Antonio Villas Boas, student la drept si ulterior un avocat respectat, ara cu tractorul pe ogorul parintilor sai de pe o campie braziliana. In apropierea sa a aterizat o nava din care au coborat niste omuleti. Antonio a vrut sa fuga, dar tractorul nu mai raspundea la comenzi.
El insusi a fost paralizat, urcat in nava, ametit se pare cu un drog si adus in situatia de a avea o experienta sexuala cu o creatura feminoida, dupa care a fost lasat sa plece, iar nava si-a luat zborul. Antonio a avut nevoie in perioada urmatoare de ingrijiri medicale. Oricat de bizara a fost aceasta istorie, eroul ei a sustinut-o cu tarie pana la moartea sa, survenita acum cativa ani.
In noaptea de 19 septembrie 1961, sotii Betty si Barney Hill se intorceau din Canada, cu masina, catre locuinta lor din Portsmouth (New Hampshire - S.U.A.). In muntii White Mountains o lumina a inceput sa-i urmareasca apoi s-a apropiat tot mai mult. La una dintre opriri, obiectul a ajuns la nici 30 de metri. Era imens. Braul luminos s-a dovedit a fi de fapt un sir de ferestre, indaratul carora se vedeau niste siluete omenesti. De groaza cei doi au urcat in masina si au demarat. La un moment dat au auzit un sunet ca dintr‑un diapazon, dupa care au simtit amandoi ca ii cuprinde un somn cumplit... Si-au revenit cu aproape 60 de mile mai la sud. Nici unul dintre ei nu-si aducea aminte ce s-a intamplat intre timp. Cand au ajuns in sfarsit acasa, in Portsmouth, mijeau deja zorile. Ceasul din casa arata ora cinci. Si-au dat seama ca s‑au pierdut cel putin doua ore, fara sa inteleaga cum.
In perioada urmatoare amandoi s-au simtit foarte rau si s-au adresat dr. Benjamin Simon, cunoscut neuropsihiatru din Boston. Suspectand ca la izvorul acestei stari se afla o trauma psihica refulata, de care subiectul nu-si mai aduce aminte, dr.Simon propune efectuarea unor sedinte de regresie hipnotica. Aceasta metoda ajuta martorii sa-si reaminteasca unele detalii pe care nu si le amintesc constient, fiind utilizata de mult timp, atat pentru a descoperi traume psihice ascunse, in vederea vindercarii unor nevroze, cat si de politie, ca un ajutor in identificarea infractorilor. Regresia s-a efectuat cu cei doi soti separat si a fost inregistrata pe banda magnetica. Pentru a nu se influenta, continutul benzilor a ramas tot timpul secret chiar si pentru cei examinati. Cei doi au fost sugestionati ca dupa trezire sa nu-si aminteasca cele revelate sub hipnoza.

 A iesit astfel la iveala ca masina lor a fost blocata de sase indivizi, cei doi au fost obligati sa intre in nava, fiind condusi intr-un soi de sala de operatie, plina cu aparate neobisnuite, unde au fost supusi unor examinari medicale. Fapturile erau de doua tipuri, dar aveau cu totii o piele lucioasa, de un gri-albastrui palid, complet lipsita de par, o infatisare mongoloida, ochi mari ca de pisica plasati oarecum lateral, asigurand o vedere pe un unghi mai mare decat la oameni. Gura era o simpla taietura orizontala lipsita de buze. Unii, intre care era si cel ce parea a fi seful, erau inalti de circa 1,50 metri. Ceilalti, care pareau ca fac activitati subalterne, erau cam de 1,20 metri.
Barney a fost dezbracat, intins pe o masa, i s-a pus in poala un soi de clopot si a suportat examinari penibile cu niste aparate ciudate. Betty isi aducea aminte ca aratarile au asezat-o pe un scaun, apoi au explorat-o, tot cu ajutorul unor aparate, i-au recoltat probe de par, unghii, descuamari ale pielii; i s-au examinat ochii, gura, dintii, urechile. La un moment dat, un ac mai lung decat oricare pe care l-a vazut vreodata, ii este infipt in ombilic. Ea incepe sa tipe ca o doare. I se explica faptul ca e un simplu test de sarcina. Betty spunea ca seful i s-a adresat in englezeste, in timp ce Barney vorbea doar de comunicare telepatica. La sfarsit amandoi au fost sugestionati sa uite tot ce li s-a intamplat. Dupa aceasta au fost condusi amandoi la masina.
Cazul Betty si Barney Hill a fost intens mediatizat. John Fuller l-a descris in cartea The Interrupted Journey (1966), luata imediat in deradere datorita continutului sau, desi unele detalii nu au fost incluse in text, fiind considerate prea socante. Testele la care au fost supusi, repetate ori, au confirmat sinceritatea si sanatatea mintala a sotilor Hill.
Herbert Schirmer, un politist din Ashland (Nebraska), patruland in noaptea de 3 decembrie 1967, la ora 2.00, a vazut un obiect luminos, ovoidal, asezat pe sosea. Cand s-a apropiat, obiectul a decolat si a disparut. Intors la post, a constatat ca era cu jumatate de ora mai tarziu decat ar fi trebuit sa fie. Supus regresiei hipnotice a rezultat ca si el fusese rapit, dar amintirea rapirii i s-a sters din memorie.
Ulterior s-a aflat ca intre anii 1966 si 1972 au fost depuse alte 27 rapoarte de rapiri, dar s-a preferat ca acestea sa fie ignorate.
In seara zilei de 11 octombrie 1973 la Pascagoula (Mississipi), doi muncitori Charlie Hickson si Calvin Parker, pescuiau pe malul unui rau. In jurul orei 19.00, a coborat la 10 metri de ei un obiect oval cu diametrul cam de 30 de metri din care tasneau lumini albastre si din care au iesit trei creature, plutind spre ei fara sa atinga pamantul. Inalti de circa un metru si jumatate, aveau o piele cenusie si zbarcita, capul plesuv, infatisare de roboti. In loc de urechi si nas aveau un soi de excrescente ascutite, mainile se terminau in clesti ca de rac. Creaturile i-au paralizat pe martori si i-au dus in nava, unde a urmat o examinare medicala. Dupa circa 25-30 de minute cei doi au fost dusi inapoi in locul de unde au fost rapiti, dupa care vehiculul a disparut aproape instantaneu.
Hickson si Parker – terorizati – s-au dus direct la serif. S-a efectuat o ancheta politieneasca in toata regula. Ulterior s-au efectuat anchete indelungate, inclusive cu Prof.Dr. James Harder de la Universitatea Berkeley (California) si Prof. Dr. J. Allen Hynek de la Universitatea din Evanston (Illinois), apoi  sedinte de regresie hipnotica, examinari cu detectorul de minciuni etc., dar in declaratiile celor doi nu a aparut nici o fisura. Cazul a beneficiat de o intensa mediatizare, determinand, pentru prima data, o schimbare de optica la nivelul marelui public, dar si al specialistilor.
Langa localitatea Heber (comitatul Navajo, Arizona - S.U.A.), in seara zilei de 5 noiembrie 1975 sapte muncitori forestieri se intorceau intr-o camioneta spre casele lor din Snowflake. Pe la ora 18.15, in timp ce treceau prin padure, au zarit intr-un luminis, la circa 20 de metri, un obiect discoidal auriu, luminos, aparent metalic, cu diametrul de 5-6 metri, grosimea de 3 metri si un mic dom in varf, plutind la cca cinci metri de sol. Soferul a oprit, iar Travis Walton, de 22 ani, a coborat si s-a apropiat de disc. Ceilalti strigau in acest timp la el sa se intoarca, dar o raza verde-albastruie l-a izbit pe Walton peste fata si piept, facandu-l sa cada...
Colegii, isterizati, au pornit camioneta indepartandu-se in viteza. Apoi, cuprinsi de remuscari, s-au intors la locul incidentului, dar OZN-ul disparuse si nici tovarasul lor nu era nicaieri. Ajunsi in Snowflake, au alertat seriful. Mai multi barbati s-au intors in padure, reluand cautarile. A doua zi au revenit cu circa cincizeci de oameni, unii calari, sau in automobile de teren iar in final si cu un elicopter; fara succes. Intre timp politia a ajuns la concluzia ca cei in cauza l-au ucis pe Walton. Drept urmare a fost adus un detector de minciuni si au inceput interogatoriile. Dar toti cei sase au dat raspunsuri concordante; iar la cinci dintre ei depozitiile au fost sustinute si de detector.
In seara zilei de 10 noiembrie Walton a reaparut, sunandu-si sora de la un telefon public din afara orasului. Era confuz, infricosat, a slabit intre timp zece kilograme, dar nu arata ca cineva care a ratacit timp de cinci zile prin padure.
Supus interogatoriului, atat de catre oficialitati, cat si de cercetatori ai fenomenului OZN, a povestit ca dupa ce a fost lovit de raza si-a pierdut cunostinta. Cand si-a revenit zacea pe spate  pe un soi de masa si era cercetat de trei omuleti cenusii fara par, avand un craniu imens, barbie fina, un nas cu nari minuscule, urechi degenerate, buze aproape inexistente. Ochii, hipnotici, aminteau de cei ai pisicilor. La urletele si agitatia lui Walton cei trei au iesit din incapere, dar dupa scurt timp e luat in primire de un barbat inalt de circa 1,90 metri, cu o constitutie atletica, perfect uman. Avea parul aspru, drept, de culoarea nisipului, ochii-i erau stralucitori, de culoare caprui-aurie; pe fata smeada nu se vedea nici o urma de barba sau mustata. Nu purta nici o arma sau alt obiect. Walton i-a adresat cateva intrebari dar strainul parea ca nu-l intelege.
De aici amintirile lui Walton devin cetoase, unele detalii fiind scoase la iveala ulterior, cu ajutorul regresiei hipnotice. Vede intr-un hangar alte doua sau trei “farfurii zburatoare”, intalneste alti trei indivizi asemanatori cu insotitorul sau. Erau doi barbati si o femeie, foarte bine facuti. Semanau intre ei de parca ar fi fost frati. Walton incearca din nou sa puna intrebari, dar rezultatul este acelasi – tacere si zambete prietenoase. A fost apoi apucat de brate si, in ciuda rugamintilor si protestelor sale, i s-a pus pe fata o masca, asemanatoare mastilor de oxigen, iar el a simtit cum puterile il parasesc si totul in jur se intuneca. Urmatorul lucru de care isi amintea a fost ca zacea pe burta, noaptea, pe marginea unei sosele in apropiere de Heber. Intorcand capul, a mai apucat sa zareasca, foarte aproape, un OZN cu diametrul de vreo 15 metri plutind deasupra carosabilului si tasnind apoi vertical si fara zgomot spre cer.
Walton a fost testat cu detectorul de minciuni, supus regresiei hipnotice, examinat de psihiatri, ca si de cunoscuti investigatori OZN. Concluzia a fost ca, poate cu exceptia unor amanunte, istoria trebuie acceptata ca reala...
Scenariul rapirii
La sfarsitul anilor saptezeci cazurile de rapire OZN raportate au inceput sa se inmulteasca, mai ales in S.U.A. dar si in alte tari. Dupa un timp, pentru aceste rapiri s-a propus numele de „intalniri de gradul IV”. In anii optzeci au aparut mai multe carti interesante privind acest subiect, intre care, de pilda, cel al lui Budd Hopkins intitulat Missing Time, in care el pune accentul pe “lacuna in timp”, adica pe timpul pierdut in mod inexplicabil, prezent practic in toate cazurile de rapire. Thomas Ed. Bullard Ph.D., folclorist, si-a dat doctoratul in 1987 la Universitatea statului Indiana cu o teza asupra OZN-urilor, rapirilor si a corelatiei lor cu teme din folclor, examinand peste 300 de cazuri de rapiri. El a subliniat ca de cele mai multe ori rapirile urmeaza un veritabil scenariu, compus din opt pasi: capturarea, examinarea, discutiile cu rapitorii, vizitarea navei, o calatorie intr-un loc nepamantean, aparitia sau manifestarea divinitatii, revenirea acasa, post-efecte. Cu ocazia unei anchete din 1996 el a constatat ca exista 58 de “detalii semnificative” ale unei rapiri, care se repeta in mod sistematic in rapoartele martorilor, chiar daca acestia veneau din diverse locuri, aveau diverse pregatiri si varste etc. Si alti autori au alcatuit scenarii si liste de detalii similare.
O varianta prescurtata de „scenariu” al rapirii, este cel de mai jos:
·        Ademenirea: adesea persoana in cauza este oarecum atrasa in cursa – simte dintr-odata nevoia sa plece undeva unde, ramanand singura, poate fi mai usor contactata. Apoi, de pilda, venirea rapitorilor este anuntata de o steluta care se apropie si se mareste, devenind o nava luminoasa plutitoare etc. Desi majoritatea rapirilor au loc noaptea, nu sunt rare nici rapoartele privind rapiri in timpul zilei.
·        Capturarea are cateva variante tip. Rapirea poate sa inceapa in dormitor. De pilda, subiectul se trezeste din somn si vede o lumina inexplicabila. Lumina ia forma unui omulet cu capul chel si ochi mari, negri, hipnotici. Victima isi da seama ca “stie” ca nu i se va intampla nimic rau. Alteori rapirile se fac in timp ce victima conduce un automobil pe o sosea pustie. De pilda victima va constata la inceput o lacuna in timp dupa ce a vazut pe cer o lumina misterioasa sau dupa oprirea motorului masinii. Regresia hipnotica va pune in evidenta detaliile unei rapiri. Exista si cazuri in care victima, iese din casa ori din automobil, sa priveasca un OZN, dupa care din acesta coboara o raza care il invaluie si il ridica apoi incet, pana ce se pomeneste, nu se stie cum, intr-o incapere cu aspect nepamantean. In cazul in care cel care trebuie rapit este in mijlocul unui grup mic de persoane, sau daca exista in preajma cativa martori, acestia sunt plasati de regula intr-o stare de animatie suspendata, un fel de somn hipnotic, astfel incat nu vad si nu aud nimic pe perioada desfasurarii evenimentelor, dar ulterior nu vor intelege cum a trecut respectivul interval de timp. Timpul insusi pare sa se scurga uneori cu o alta viteza pentru cel rapit si cei ramasi.
·        “Transportul” este efectuat de cele mai multe ori de o raza, cu calitati cere desfid cunostintele noastre de fizica. Raza pare iesita din partea de jos a OZN-ului si poate ridica victima in aer. Deseori, cel in cauza este inconjurat de omuleti (care pot trece si prin zid, fara probleme), este paralizat, ridicat din pat si facut sa pluteasca ori dus pe sus, scos pe usa, sau prin geamul deschis ori inchis, prin tavan sau prin zid. Cel rapit vede imprejurimile de la inaltimea zborului pasarilor, dupa care se pomeneste brusc, de multe ori fara sa-si poata explica in ce mod anume, intr‑o incinta inchisa specifica. O alta observatie importanta este ca, aparent, uneori are loc rapirea corpului fizic, alteori numai a unei dubluri spirituale... Asupra acestui aspect vom reveni intr-o lectie ulterioara.
·        Pentru cele mai multe persoane rapite intrarea in „nava” este dificil de rememorat, prima amintire clara a victimei fiind cea ca se afla intinsa pe un soi de masa. Unii autori au socotit ca faptul se datoreste naturii speciale a acestei treceri, care este mai degraba o traversare intr-un alt taram, cu alte legi decat cele pe care le stim. In acest caz intrarea ar fi in acelasi timp o transformare care este firesc sa perturbe memoria martorului.
·        Recunoasterea interiorului “navei”. Uneori cel rapit este condus pe culoare, incaperi si, uneori, va petrece un timp intr-un soi de sala de asteptare. Dupa examinarea medicala uneori i se arata laboratoare stranii pline de aparatura, harti stelare, Pamantul vazut prin hublouri etc.
·        Examinarea si procedurile paramedicale: cel rapit este introdus intr-o sala de examinare, in care va fi dezbracat, intins pe o masa cu o forma sobra, solida, care uneori pare un monolit crescut din podea. In jur sunt aparate legate de peretii navei. Daca la inceput martorii isi aminteau de o singura astfel de masa, in relatarile culese ulterior, de pilda de Dr. David Jacobs, ei vorbeau uneori si de o suta de astfel de mese intr-o singura incapere. Uneori cel rapit este dezinfectat cu o lumina albastru-violeta, sau cu un lichid lipicios incolor, care se usuca rapid. Urmeaza apoi examinarea medicala, de multe ori dureroasa si afectand organele sexuale. Uneori au loc si proceduri de vindecare sau de plasare a unor implanturi.
·        Indoctrinarea: Cel rapit este sugestionat sa simta o iubire fata de rapitorii sai. I se proiecteaza imagini apocaliptice cu dezastrele comise de oameni pe Pamant si cu urmarile acestora. Se transmit mesaje ecologice, de pace si iubire intre oameni. Unii martori spun ca au fost conectati la aparate de inscris informatii, cu mare viteza, in creier, informatii care vor fi folosite la “momentul potrivit”. Exista si semnalari ca cel rapit a fost pus sa joace roluri in piese sau sa participe la scoli. Aceste operatii sunt urmate, in mod paradoxal, de sugestia hipnotica de a uita tot ce a vazut si a auzit, laolalta cu interdictia de a lua cu el vreun obiect spre dovada.
·        Intoarcerea. Unii parasesc nava in modul cel mai natural; de pilda, se deschide o usa, omul coboara pe o scarita iar la scurt timp vehiculul isi ia zborul. Altii isi amintesc ca au calatorit spre casa pe o platforma rotunda, altii au coborit ca pe un tub invizibil. Multi nu-si amintesc insa nimic – ei vor vedea de pilda, dintr-odata, ca reapare treptat in jurul lor locul din care au fost rapiti (de pilda dormitorul). De multe ori victima este pusa sa revina pe aceeasi cale pe care a fost rapita, de pilda tot prin perete. In cateva cazuri, victima a fost depusa la mare distanta de locul rapirii. Uneori intoarcerea lasa si anumite urme: camasa de noapte imbracata pe dos, pijamaua uda, sau pusa pe marginea patului, sosete, folosite numai in pat, pline de noroi, proteza dentara (purtata si noaptea) gasita pe plapuma in dreptul abdomenului etc. Alte persoane s-au trezit in pozitii cu totul neobisnuite in pat. Intr-un caz doi frati care au “visat” ca au fost luati de niste omuleti, s-au trezit dimineata fiecare in patul celuilalt etc. Unele victime au gasit, in dimineata care a urmat rapirii, pete stranii pe perna, camasa de noapte, cearsaf etc. cauzate de o substanta care n-a putut fi identificata. La aceste urme se mai adauga: cicatrice, pigmentatii, arsuri, hemoragii nazale, scurgeri genitale nejustificate, o senzatie de oboseala, dureri inexplicabile etc.
·        „Sindromul post‑rapire” (Post-Abduction Syndrome). De multe ori victima nu-si aduce aminte rapirea. Eventual isi va aminti ca a vazut un OZN care apoi si-a luat zborul, sau a vazut pentru un minut in dormitor niste umbre; doar daca va controla ceasul va constata cu surprindere lacuna in timp. Intrucat amintirile terifiante ale rapirii nu sunt sterse pur si simplu din minte, ci sunt doar refulate, ingropate in subconstient, cel rapit va manifesta simptome de nevroza: oboseala, depresie, insomnii, cosmaruri, angoasa, agresivitate, rememorari confuze, fobii (de pilda o groaza inexplicabila de intuneric, groaza de anumite obiecte sau anumite locuri care sunt legate de rapire) etc. La unii apare teama de o noua rapire, care genereaza o perturbare a somnului, tendinta compulsiva de a verifica repetat ca toate incuietorile sa fie bine inchise. Victima se simte urmarita de imaginea obsedanta a unor animale (de pilda a unei bufnite – amintire paravan), ajungand uneori la o permanenta stare de panica. Femeile care au trecut prin experimente reproductive, pot manifesta o raceala nefireasca fata de copii. Regresia hipnotica, aplicata de un psihiatru experimentat, prin constientizarea cauzelor, poate ajuta la vindecarea simptomelor de mai sus.
Intalnirile de gradul 4 si universitarii
Pentru a intelege amploarea interesului starnit de subiectul rapirilor, ajunge sa mentionam ca intre 12 si 17 iunie 1992, la Massachusetts Institute of Technology (M.I.T.), una dintre cele mai faimoase universitati politehnice din lume, a fost organizata Conferinta pentru studiul rapirilor efectuate de OZN-uri. Cei doi copresedinti ai conferintei au fost profesorul David E.Pritchard, Ph.D. (51 ani), specialist in fizica atomica si moleculara, laureat al unor prestigioase premii internationale, fizician care lucreaza la M.I.T. din 1968, si profesorul John E. Mack, M.D. (63 ani), profesor de psihiatrie timp de douazeci de ani la nu mai putin faimoasa Harvard Medical School din Cambridge si fost director al sectiei de psihiatrie din spitalul acestei universitati. La aceasta conferinta a participat si David Jacobs, Ph.D., profesor la Universitatea Temple, Thomas Bullard Ph.D., Budd Hopkins, Jenny Randles, John S.Carpenter, ca si alti investigatori de prestigiu ai fenomenului OZN.
Cercetatorii participanti aveau la activ in total circa 2000 de cazuri, examinate cu rigoare. In rapoartele anexate, victimele afirmau ca au fost rapite de OZN-uri, au fost apoi examinate, de cele mai multe ori de niste creaturi cenusii, inalte de 1‑1,3 metri, cu membre subtiri, insusiri telepatice, cu cranii enorme si ochi negri, hipnotici, imensi. Destul de des se semnaleaza totusi si vizitatori inalti, cu plete blonde sau albe, cu robe albe, lungi si stralucitoare. Ei apar cate doi, trei sau patru, incadrandu-l pe cel rapit. Foarte des se raporteaza si alte elemente bizare, cum ar fi: o raza de lumina care coboara din misterioasa nava si ridica in aer pe cel rapit, examinari medicale, mesaje apocaliptice sau ordinul ca victima rapirii sa uite totul.
Participantii au fost de acord ca extraordinarul mister al fenomenului se gaseste in marea similitudine a istorisirilor celor rapiti. Din peste 40 de elemente semnificative comune tuturor rapirilor, o buna parte se regaseste, sistematic, la fiecare victima. Remarcabila este si consistenta detaliilor din relatari. Aceste persoane, fiecare cu o buna reputatie in comunitatea in care traia, nu se cunosteau intre ele, aparent nu au fost contaminate anterior cu istorii despre OZN‑uri si s‑au decis, de regula ezitant si timid, sa-si expuna incredibilele lor istorii. Cei in cauza aveau o buna reputatie si erau apreciati in mediul in care traiau si lucrau. Ei au fost supusi, in cea mai mare parte, unor teste psihiatrice si psihologice, au fost examinati cu detectorul de minciuni si diverse teste, fara a putea fi dovediti ca mincinosi sau bolnavi.
Multi dintre cei rapiti au afirmat ca-si amintesc ca, pe parcursul rapirii, li s-au introdus in corp sau li s-au extras, implanturi – dispozitive minuscule, menite probabil sa marcheze, sa urmareasca ori sa controleze pe cel in cauza. Cele mai multe s-ar introduce, prin nara, intr-un sinus, in preajma creierului si s-ar extrage de acolo dupa un timp. Dupa rapirile in care se fac astfel de manevre, victima prezinta o hemoragie nazala aparent inexplicabila. Se stie ca noi insine procedam astfel cu animalele, inclusiv cu cele salbatice. La ora actuala, pe glob exista peste trei milioane de animale carora oamenii le-au implantat sau atasat transpondere - dispozitive de dimensiunile unui bob de orez, care transmit, prin radio, un cod propriu al individului, catre centre de urmarire. Se pare ca astfel de implanturi se folosesc si la unii soldati, in zone de risc, si s-a propus folosirea lor si la marcarea criminalilor. Printre cei care au efectuat interventii pentru extragerea unor presupuse implanturi, mentionam pe Dr. Roger Leir, chirurg din Ventura (California), care a extras, pana in februarie 2000, noua astfel de obiecte, ca si altele dupa aceasta data.
Hibridari intre oameni si extraterestrii? Omenirea actuala inlocuita treptat?
S-a apreciat ca in circa 5% dintre rapiri au avut loc contacte sexuale cu entitatile nepamantene, iar in circa 50% dintre cazuri ar avea loc manipulari de natura reproductiva, vizand crearea de hibrizi – fiinte purtand caracteristici atat ale pamantenilor cat si ale vizitatorilor din necunoscut. Inca de la inceputul anilor optzeci a devenit clar ca, aparent, rapirile nu se fac la intamplare ci urmarind anumiti indivizi, selectati dupa criterii stiute doar de vizitatori. Acestia sunt rapiti, fara sa-si dea seama, de zeci sau chiar de sute de ori. De multe ori rapirile continua „in familie”. Daca o persoana a fost rapita sunt sanse mari sa-i fie rapiti copiii, nepotii s.a.m.d. ca si cand cineva ar efectua o cercetare generatie dupa generatie.
Mai multe lucrari ale lui Budd Hopkins, David Jacobs, Raymond Fowler si altii, au sugerat – pe baza a nenumarate marturii – ca secventa operatiilor ar fi urmatoarea: Intr-o prima faza, se recolteaza, cu ocazia unor rapiri, ovule de la femei si sperma de la barbati. Dupa o fecundare in vitro, se realizeaza modificari ale informatiei genetice, utilizand poate si material genetic nepamantean; apoi celula fecundata se introduce, cu prilejul unei alte rapiri, in uterul unei femei, care va constata ca este insarcinata, uneori fara sa inteleaga cum. Dupa cel mult trei luni, sarcina va fi pierduta, la fel de misterios. De fapt a avut loc o noua rapire in care fatul a fost avortat si introdus de rapitori intr-un uter artificial, un soi de „borcan” transparent, unde va sta, scufundat intr-un lichid, legat prin tot felul de tuburi de aparate de intretinut viata, pana va fi capabil „sa se nasca”. Multe persoane rapite spun ca au vazut „la bordul navelor” zeci sau sute de conteinere stravezii in care pluteau astfel de fetusi. Unora li s-a explicat ca hibrizii vor deveni fiinte cu capul prea mare pentru a se putea naste pe cale naturala. Faza urmatoare este nu mai putin bizara si se numeste „prezentarea”. Aceeasi femeie, de la care s-a recoltat ovulul si care a fost si purtatoarea sarcinii pierdute, este rapita din nou, dupa mai multi ani, si este confruntata cu niste fiinte hibride micute si extraordinar de plapande. Femeii i se spune ca acestia sunt copiii ei, pe care trebuie sa-i imbratiseze, pentru a le transmite afectiune si o energie specifica iubirii materne, afectiune pe care nepamantenii nu au cum s-o suplineasca. Totusi, copiii nu pot pleca cu ea, deoarece nu ar putea supravietui pe Pamant.
Ceea ce surprinde in rapoartele aferente este numarul mare de cazuri, de persoane care povestesc aceleasi etape de mai sus, cu aceleasi detalii sau cu mici variatii. De pilda, unele mame au fost incapabile sa imbratiseze micutii, datorita stranietatii lor.
Dupa un numar de astfel de rapoarte a aparut ipoteza ca toate aceste manevre indica faptul ca o inteligenta nepamanteana efectueaza asupra pamantenilor un experiment genetic de proportii inca nebanuite. David Jacobs, profesor la Universitatea Temple, crede ca, dupa un numar de hibridari, se vor obtine specimene care ar avea  o infatisare perfect omeneasca. Acestia ar urma sa fie adusi pe Pamant si amestecati printre oameni, pentru a ne controla... Deci rapirile, in general, ar viza inlocuirea speciei umane actuale cu o specie docila, care in viitor sa fie supusa pe deplin unei puteri agresive nepamantene.
Unii incearca sa nuanteze, spunand ca rapitorii ar fi declarat ca de fapt ingineria genetica vizeaza reabilitatea speciei lor, care, din motive necunoscute, nu mai poate avea urmasi, decat cu aport de material genetic uman.
Altii, intre care Leo Sprinkle, sunt convinsi ca dimpotriva – aceste fenomene fac parte dintr-un plan a carui finalitate este transformarea pamantenilor in cetateni ai Cosmosului, plan pus in practica de fiinte in esenta binevoitoare. Experimentele genetice ar viza imbunatatirea calitativa a raselor omenesti, de-a lungul mai multor generatii, folosind succesiv parinti, copii, nepoti s.a.m.d., in vederea generalizarii, in cele din urma, a unui tip uman compatibil cu misiunea integrarii noastre viitoare intr-o fraternitate cosmica.
Ipoteza Zoo.
Prima ipoteza privind finalitatea rapirilor presupunea, inca pe la sfarsitul anilor saptezeci, ca Pamantul, intreaga biosfera, dar si oamenii, suntem de fapt o rezervatie naturala a extraterestrilor. Aceasta ipoteza, a “gradinii zoologice”, prescurtat „ipoteza zoo”, spune ca Pamantul e o insula a Universului pe care viata, dar si civilizatia umana, sunt lasate sa se desfasoare dupa legile lor, sub interdictia oricarui amestec. Ceea ce nu exclude desigur, ca in orice rezervatie, experimente punctuale. “Unii cercetatori sunt convinsi ca umanitatea este o proprietate - ca noi apartinem de ceva care... ne testeaza ca pe niste animale de laborator, comunicand cu noi si controlandu-ne... Recoltarea de material genetic din lumea pamanteana, atat de la oameni cat si de la animale... [dateaza] de la originile omului” scria in acest sens cercetatoarea americana Linda Moulton Howe, devenita celebra mai ales prin investigrea cazurilor de mutilari misterioase de animale. Atat rapirile cat si mutilarile ar putea fi astfel de „experimente” limitate, permise in „rezervatie”.
O persoana rapita afirma ca vizitatorii i-ar fi spus ca ei au ales un numar de indivizi drept cobai; vietile lor sunt urmarite in detaliu, asupra lor se fac anumite experimente, uneori cu rezultate neplacute imprevizibile.
Acceptand ipoteza “zoo”, faptul ca Pamantul este o rezervatie si un imens laborator, stapanit de inteligente superioare, ne putem intreba daca nu este, in principiu, posibil ca sa existe – undeva in preajma – si alte locuri sau alte “rezervatii”, poate pe alte planete, poate intr-o alta dimensiune, poate intr-o alta stare de agregare a materiei etc., locuri in care sa fie transferati permanent oameni, sau alte vietati. Poate aici au fost salvate specii de mult disparute de pe Pamant, poate de aici vin acele aparitii stranii cum este in America de Sud chupacabras, in Himalaia si Pamir yeti (“Omul zapezii”) sau in America de Nord sasquatch ori bigfoot (“Picior Mare”) etc. Aparitiile acestora au fost adesea insotite de OZN-uri aterizate. Poate in astfel de locuri sunt “cultivate” si „rase pure”, inca tinand de specia umana, cum ar fi omuletii cenusii sau uriasii blonzi. Stim ca si plantele de cultura “pure” au nevoie din cand in cand de un aport de gene din specia “salbatica” din care provin. Cumva, la fel, si aceste specii umane perfecte au nevoie uneori de un aport de material genetic pamantean?
Rapiri definitive?
Ipoteza ca exista undeva locuri in care sunt pastrate specimene omenesti pare sa fie sustinuta si de existenta unor „rapiri definitive”, fara intoarcere. Este una dintre acceptiunile propuse (dar nu si unanim acceptate) pentru termenul de intalniri de gradul V.
Mentionam aici un singur exemplu: In seara zilei de 4 iulie 1989 in Hidropark-ul din Kiev, aflat pe o insula a Niprului, pensionara Vera Prokofievna, o prietena a ei – Alexandra Stepanovna, inginera – ca si fiica de sase ani a acesteia, au intalnit pe o alee trei indivizi palizi, cu ochi mari stralucitori si plete lungi blonde, imbracati intr-un soi de camasi de noapte argintii, semanand unul cu altul de parca ar fi fost gemeni. La intrebarea femeilor daca sunt cumva straini, au raspuns, intr‑o ruseasca usor vetusta, ca sunt extraterestri, ca vin in fiecare zi sa ia oameni de pe Pamant, sa-i duca pe planeta lor, aflata intr-un loc care depaseste puterea de intelegere a martorelor, si ca acum ar dori sa le ia pe ele. Ca argument le-au aratat un “butoi” argintiu asezat in tufele de alaturi. Femeile ar fi vrut sa tipe, sa fuga, dar s-au simtit paralizate. In cele din urma au reusit sa spuna ca vor sa ramana pe Pamant, ca au familie, copii, obligatii. Cei trei s-au lasat induplecati usor, adaugand ca „vor lua atunci pe altii”. Au urcat in “butoi”, acesta a decolat, a devenit in cateva secunde o stea pe cer si a disparut.
Interesant ca, in aceeasi seara si o alta familie a raportat, in mod independent, ca a vazut, in acelasi Hidropark, niste aratari cu aceeasi infatisare. Istorii cu astfel de “tentative de rapire” nu sunt rare in zona fostei U.R.S.S.
Ne putem intreba daca in alte cazuri astfel de rapiri n-au avut chiar loc. Exista sugestii in acest sens legate de disparitiile din Triunghiul Bermudelor dar nu numai.
Frederick Valentich, pilota singur, in ziua de 21 octombrie 1978, un mic avion deasupra Marii Tasmaniei. La un moment dat Frederick a anuntat aeroportul de destinatie ca este urmarit de un obiect in forma de tigara de foi, fara aripi, cu patru lumini verzi foarte puternice. Dupa cateva manevre acesta s-a postat deasupra micutului avion. motorul caruia a inceput sa dea rateuri. Valentich si-a semnalat pozitia, a confirmat prezenta in continuare a obiectului, dupa care in microfon s-a auzit, timp de 17 secunde, un sunet metalic ascutit, urmat de tacere. Nu s-a gasit niciodata nici cea mai mica urma a avionului.
Trei veterani de razboi au declarat, la notarul public si sub prestare de juramant, ca in dimineata de 28 august 1915 se aflau pe frontul din peninsula Gallipoli, in dreptul Dardanelelor, unde sub ochii lor, sute de oameni din regimentul britanic Norfolk, au disparut pur si simplu. Un “nor” straniu s-a asezat pe sol in calea lor, oamenii au fost vazuti intrand in acest “nor”, care s-a ridicat apoi si a plecat agale, in urma lui neramanand pe sol nici o persoana. Dupa razboi, partea turca a declarat ca acei soldati nu fusesera nici ucisi nici luati prizonieri. Pur si simplu nimeni nu stia nimic despre ei. Mai tarziu s-a descoperit ca exact in aceeasi zi de 28 august 1915 si in acelasi loc, documente complet independente vorbeau despre doua avioane franceze care au fost vazute intrand intr-un nor din care nimeni nu le-a mai vazut iesind.
Sa fim oare, intr-adevar, subiectele unui imens experiment? Suntem oare de folos cu ceva ipoteticilor extraterestri? Vor sa creeze ei, aici sau aiurea, rase de supraoameni? Folosesc oare fondul genetic uman pentru alte obiective, pe care nu le-am putea intelege? Si in cele din urma revine intrebarea – daca vizitatorii care vin la noi ar fi rase create din specia umana sau bioroboti antropomorfi, cine este acea alta inteligenta, care se afla in spatele lor?
Bibliografie
-        Courtland D.B. Bryan, Close Encounters of the Fourth Kind, Penguin Books, New York, 1995.
-        Budd Hopkins, Missing Time, Richard Marek Publishers, New York, 1981.
-        David Jacobs, The Threat, Simon & Schuster, New York, 1998.
-        John E. Mack, Abduction: Human Encounters with Aliens, Ballantine Books, New York, 1995.
-        Whitley Strieber, Communion: A True Storry, Wilson & Neff, 1987.
-        Dan D. Farcas, Intalniri de gradul patru (ed.II), Ed. Miracol, 1997;
-        Dan D. Farcas, Rapiti de extraterestri, Ed. Cartea de Buzunar, 2003;
Joomla templates by a4joomla